„Este un credit accesat de fostul primar, pentru montare dale în municipiu şi alte lucrări, credit în valoare de 12 milioane de lei, dar care a început să fie achitat doar acum, deşi el a fost luat în urmă cu patru ani. Pe de altă parte, sunt lucrări făcute, dar nefacturate, în valoare de 1,5 milioane de lei. Nu au avut alocare bugetară, sunt mai multe nereguli, care acum ne creează necazuri. Despre unele chestiuni ştiam, dar despre altele am aflat doar când am preluat mandatul”, a declarat edilul şef din municipiul Orăştie. (S. Popa)
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…