Pe lângă sancțiunea eliminării din examen, Comisia i-a mai interzis să participe la următoarele două sesiuni, așa că eleva s-a considerat nedreptățită. Tânăra a fost o elevă eminentă a unui liceu din Deva, iar faptul că n-a promovat examenul de final a afectat-o.
Rezultate foarte bune
„Eleva a susținut că, din cauza emoțiilor și a problemelor medicale, a uitat telefonul asupra sa, însă nu l-a folosit pe parcursul examenului, dimpotrivă l-a închis, fiind extrem de panicată când și-a dat seama de existența acestuia asupra sa. A fost supusă unei presiuni foarte mari în ultimul an de liceu, s-a îmbolnăvit, a ajuns să slăbească foarte mult, a urmat un tratament. Acest lucru s-a întâmplat tocmai pentru că își dorea să promoveze cu succes examenul de bacalaureat, învăța tot timpul, nu ieșea din casă, nu mergea la petreceri. Ea a spus că a fost o elevă foarte bună, a luat premiu în fiecare an și a intrat printre primii 5 la acest liceu, la profilul matematică – informatică. A terminat liceul cu media 9,91. Nu era nevoie de nici o sursă de inspirație, deoarece știa toată materia și o stăpânea foarte bine, iar profesoara acesteia de biologie poate confirma aceste lucruri. Nu avea de ce să își pună în pericol viitorul, pentru care a muncit încă din clasele primare întrucât dorește să urmeze o facultate, are o familie organizată, părinții au studii superioare de drept, lucrează în domeniu”, se arată în depoziția tinerei. Instanța de judecată a analizat înregistrarea din sala de examen și a constatat că eleva n-a avut o tentativă de fraudă. Instanța a eliminat interdicția de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea actului administrativ. (M.Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…