FlashPolitica si administratie

Dascãlii boicoteazã „careul festiv”

  05Deschidere an scolar (13)

Nicolle Ebner

Sătui de minciunile şi promisiunile neonorate, dar împărţite cu dărnicie, de către clasa politică, dascălii din învăţământul hunedorean au decis să nu-i mai dea, acesteia posibilitatea să-i mai mintă încă o dată. Drept urmare, cadrele didactice refuză să mai asculte aberaţiile politicienilor şi au anunţat că nu vor participa la festivităţile oficiale, organizate cu ocazia deschiderii anului şcolar.   

De la extaz, la agonie
După marea cacealma a majorării salariilor cu 50 la sută (lege adoptată în toamna anului trecut, dar nerespectată taman de cei care, pe seama ei, acum sunt la putere), se pare că angajaţii din educaţie refuză să mai fie subiect de campanie electorală. Paul Rusu, preşedintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SÎP) Hunedoara declară că luni, 14 septembrie, toţi profesorii se vor prezenta la posturi, pentru a prelua elevii la clasă, deci vor fi în unităţile de învăţământ, dar nu vor participa la careul festiv din curtea şcolii. La deschiderea festivităţilor, liderul de sindicat din fiecare unitate de învăţământ va explica părinţilor şi elevilor că protestul nu este la adresa lor, ci împotriva clasei politice. Sindicatele sunt de părere că nu este cazul ca guvernul să-şi asume răspunderea pe legea învăţământului, deoarece, oricum nu se poate aplica în acest an şcolar. „Am lucrat ca robii, în această vară, pentru legea învăţământului. Am trimis amendamente, dar şi avertismente, şi vine guvernul cu cinism şi anunţă că-şi asumă răspunderea şi nu mai este nevoie de dezbatere publică. Adică, aruncă la coşul de gunoi toată munca noastră. Au curajul să ne mintă şi acum, afirmând că salariile nu vor scădea în 2010, or, prin aplicarea Legii privind salarizarea unitară, veniturile nete în învăţământ vor scădea cu până la 40 la sută, în unele situaţii. Am decis ca luni, să nu le mai dăm posibilitatea să ne mintă, aşa că nu vom asista la discursurile lor”, a declarat Paul Rusu.

Alianţă a sindicatelor din sistemul bugetar
Şirul de proteste din această toamnă abia a început. Marţi, 15 septembrie, profesori din toată ţara vor picheta guvernul, nefiind excluse, în viitor, grevele. De asemenea, în această perioadă, pe fondul nemulţumirilor,  se poartă discuţii pentru înfiinţarea unei alianţe sindicale, din care să facă parte toate sindicatele din sistemul bugetar.

One thought on “Dascãlii boicoteazã „careul festiv”

  • Iata un mod superb de protest impotriva ineficientei politicienilor . FELICITARI !

    O ZI BUNA TUTUROR , MAI PUTIN HOTILOR SI CORUPTILOR !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura