Categories: Comunitate

Daruri oferite copiilor din comună de tinerii social-democraţi din Şoimuş

La iniţiativa şi cu sprijinul deputatului Laurenţiu Nistor, preşedintele filialei judeţene a PSD, organizaţia tineretului social-democrat din comuna Şoimuş a realizat, ieri, o acţiune dedicată zilei de 1 Iunie, întitulată „Zâmbeşte, eşti copil!”.

Astfel, Marcel Nicuşor Vasile, preşedintele TSD Şoimuş,  însoţit de mai mulţi tineri din organizaţie, au împărţit copiilor  din şcolile şi grădiniţele din comună 250 de cadouri constând în fructe şi dulciuri. Asemenea pachete cadou au fost oferite şi copiilor din satele comunei ale căror familii au o situaţie financiară mai precară, motiv pentru care părinţii nu îşi permit să îi dea la şcoală sau grădiniţă.
„Prin acţiunea noastră, am încercat pur şi simplu să aşezăm un zâmbet pe chipul copiilor, deoarece ei ar trebui să zâmbească în fiecare zi. Cu acest prilej mulţumesc tinerilor din organizaţia noastră care au ajutat la pregătitul şi împărţitul darurilor, dar şi educatoarelor şi dascălilor de la şcolile şi grădiniţele din comuna noastră, pentru sprijinul acordat la reuşita acestei acţiuni”, a declarat liderul TSD Şoimuş. (M. Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

o zi ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

2 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

2 zile ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

2 zile ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

2 zile ago