Categories: Sport

Daria, „trãdatã” de strategie

Ciprian Marinuţ

Şahista Daria Vişănescu (foto), legitimată la Clubul de Şah Deva, s-a clasat cu patru locuri mai sus decât cota sa de start la Campionatul Mondial din Slovenia, însă visul unei noi medalii a rămas interzis, din cauza „deficienţelor de strategie” cu care a abordat unele partide.

Complexul asiatic şi eroarea de ambiţie
„Micuţa Kasparova” din Petrila a ocupat locul 18 (fiind la egalitate cu poziţiile 13-20), la categoria sub 16 ani, în cadrul turneului mondial, care s-a încheiat la finalul săptămânii. Daria a obţinut şase victorii, a făcut două remize şi a suferit trei înfrângeri, acumulând şapte puncte din 11 posibile. Maestra FIDE de la clubul din Deva a avut cu două puncte mai puţin decât rusoaica Anna Styazhkina, care a câştigat titlul de campioană mondială, cu nouă puncte. Ea s-a clasat astfel cu patru locuri mai sus decât cota sa de pe lista de start, unde avea al 22-lea coeficient Elo dintre cele 105 participante.
Şahista antrenată de Milu Romeo a jucat aproape perfect în duelurile cu adversare europene, obţinând şapte puncte din opt posibile, după şase victorii şi două remize. Daria (Elo 2060) a trecut în runda I de Nadja Berger (Germania, Elo 1.768), s-a impus în runda trei în faţa cehoaicei Nicola Luzikova (Elo 1.796), a remizat în runda cinci cu Andreea Cosman (România, Elo 1.914) şi a câştigat în runda a şasea cu Elizaveta Chetina (Rusia, Elo 1.819). În continuare, şahista de la clubul din Deva a câştigat în runda şapte cu Olga Hîncu (Moldova, Elo 1.966), a remizat în runda opt cu Gabriela Cazacu (Moldova, Elo 1.804), şi a câştigat în rundele nouă şi 10, partidele cu Alena Burmistrova (Rusia, Elo 1.749) şi Susanna Gaboyan (Armenia, Elo 1.976). Din păcate, bilanţul Dariei a fost stricat de eşecurile provocate de „complexul asiatic”, în runda a doua cu Gu Tianlu (China, Elo 1.889) şi în runda a patra, cu Raana Hakimifard (Iran, Elo 1.954). Chiar şi aşa, Daria a ajuns să joace în ultima rundă, a 11-a, la masa patru a competiţiei cu principala favorită, pentru un loc în top 10 mondial. Aici, Daria a comis eroarea de ambiţie şi a abordat prea avântat partida, fiind învinsă de maestra internaţională Sarasadat Khademalsharie (Iran, Elo 2.303). Eşecul a retrogradat-o de pe locul 12, ocupat înaintea ultimei runde, pe 18, în condiţiile în care o remiză, posibilă printr-un joc defensiv, i-ar fi asigurat locul 10.

Cea mai bună junioară a României
Daria a obţinut cea mai bună performanţă la nivel de juniori, din delegaţia României, însă „în modul”, ea a avut al treilea „scor” dintre  tricolori. Rezultatul şahistei din Petrila a fost depăşit de Miruna Luhaci (locul 5 la jucătoare sub opt ani) şi de Bogdan Deac (locul 12 la şahişti sub 12 ani), care sunt însă la categoria copii. Unica eroare a Dariei la turneu este considerată remiza cu moldoveanca Gabriela Cazacu, în vreme ce eşecurile cu cele trei jucătoare asiatice sunt puse pe seama unor greşeli de strategie ale antrenorului. „Rezultatul Darei este foarte bun, ea fiind singura junioară din România care a urcat spre poziţiile fruntaşe. Singura lucru care i se poate imputa este remiza cu moldoveanca Gabriela Cazacu. În rest, din ce spun majoritatea specialiştilor care au urmărit turneul şi jocurile ei, înfrângerile cu asiaticele sunt din cauza unor deficienţe de strategie. Antrenorul ei a lucrat mult la deschideri, însă nu a pregătit în amănunt jocul strategic. În plus, în ultima rundă, în care Daria a jucat agresiv, doar la victorie, ambiţia a fost scump plătită. Chiar şi aşa, Daria rămâne cea mai mare speranţă a şahului românesc”, a spus Corneliu Hotăran, preşedintele clubului de şah Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

21 de ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago