ElectoraleFlash

Daniel Stepan, candidatul pentru Senat al Partidului Mişcarea Populară: „Trebuie să aruncăm relaţiile bolnăvicioase şi să alungăm oamenii defecţi“

05-dani-stepan-tifetA luptat pentru promovarea valorilor din Valea Jiului şi a fost îndepărtat de sistem. Elevii din Petroşani au beneficiat de burse mai mari datorită iniţiativei lui din consiliul local. A deranjat că a luptat pentru cultivarea valorii. Nu a renunţat la luptă. Continuă acum dintr-o altă postură: candidat pentru Senatul României.
„Când aştepţi de la alţii să facă ceva, trebuie ca prima oară să faci tu acel lucru. Din acest motiv, cei ce mă cunosc spun că „sunt omul potrivit la locul potrivit”. Deciziile iresponsabile, nivelul redus de instruire al decidenţilor politici, lipsa de implicare şi de reacţie sunt pentru mine termeni de neînţeles într-o societate aflată în derivă de douăzeci şi şase de ani. Pentru a nu ştiu  câta oară, cei ce v-au minţit ani la rând vă cerşesc susţinerea „îndrăznind să creadă în România”, a declarat Daniel Stepan (foto).
Crede în continuare că oamenii care ştiu şi pot se vor alătura pentru România. „A venit timpul să luptăm pentru România, a venit timpul să mişcăm Hunedoara. Nu mai vreau să fiu «furios» atunci când tinerii merituoşi nu au nici o şansă în România. E nevoie de un efort susţinut şi de o luptă adevărată împotriva unui sistem în care corupţia, pe noi, ne-a stigmatizat“, mai precizează Stepan.
Vrea stabilitate, vrea normalitate, vrea un viitor pentru toţi ai lui, hunedoreni, români!  „Prindeţi curaj să mă ajutaţi, să ne ajutăm în construcţia unei societăţi sănătoase, pentru a avea o educaţie performantă, servicii medicale de calitate, o salarizare echitabilă şi un trai decent după o viaţă de muncă! Noi hotărâm destinul nostru, noi facem mişcarea potrivită pentru ceea ce urmează. Prezentul continuu suntem noi. Vino şi tu! Luptă pentru România!“, a spus Daniel Stepan.
Activitatea de la Senatul României dar şi cea de la Ministerul Muncii i-a demonstrat că este timpul ca într-o «viaţă de fiere» norocul ar fi „să alungăm oamenii defecţi şi să terminăm relaţiile bolnăvicioase din România“.

(Comandat: PMP Hunedoara; Executat: Media Hunedoreană SRL Deva; CUI AEP mandatar financiar 11160002)

5 comentarii la „Daniel Stepan, candidatul pentru Senat al Partidului Mişcarea Populară: „Trebuie să aruncăm relaţiile bolnăvicioase şi să alungăm oamenii defecţi“

  • La varsta dvs, caci dupa fotografie aveti undeva la 60 de ani, ar trebui sa stiti ca nu trebuie sa fii de multe ori penibil pentru a ramane penibil definitiv. Inteleg ca in Petrosani au copiii burse dupa dvs….ce interesant…Mai vad ca articolul este scris intr-un stil Grigore Ureche, de parca s-ar relata despre fapte de vitejie petrecute pe campul de lupta. Un astfel de stil denota puternice framantari interioare, neimpliniri si …privari de tot felul, inclusive pe linie erotica.
    Dupa alura dvs nu sunteti decat un fel de Musiu Sarla al Coanei Chirita….Pun pariu ca sunteti atat de destept ca puteti sa strigati si cucu in limba franceza!!!
    Cand am vazut prima data fotografia mi-amn zis – Iata un arogantel, un batranel care se plictiseste acasa de canasta si rummy, de sah in parc cu pensionarii si a intrat in politica doar doar poate sa stea de vorba cu cineva.
    Cand am citit ca ajunge cu relatiile bolnavicioase si oamenii defecti mi-am dat seama ca undeva vorbiti din frustari interne, din lucruri pe care le cunosteti din banala dvs viata de zi cu zi, lipsita de orice fel de bucurii…
    Prima relatie bolnavicioasa pe care o intretineti este cu Haralambie Vochitoiu, iar cel mai defect om este chiar Haralambie, om implicat si cercetat penal in zeci de dosare penale.
    Pe scurt domnule Stepan…cum se canta cucu in limba franceza???

  • Cu Traian basescu in frunte discuta de coruptie ! Pasibil de PENIBIL ! 🙂 🙂 🙂

  • Daca te-ai inhaitat cu Catavencu de pe Jii alias haralambie vochitoiu nu poti fii decat un om cinstit..hahahahahahahahahaha….rad si copiii de gradinita.
    Ce ziceai ca nu mai vrei sa fii furios??? Pai la voi …furia este starea naturala, bre jujatilor, ba…

    pentru freza aia data cu vacs iti dedic o poezie care se lipeste perfect pe ce promovezi tu, tinere…frumos si cinstit…hahahahahahaha…

    Ai noştri tineri la Paris învaţă
    La gât cravatei cum se leagă, nodul,
    Ş’apoi ni vin de fericesc norodul
    Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

    La ei îşi cască ochii săi nerodul
    Că-i vede-n birje răsucind mustaţă,
    Ducând în dinţi ţigara lungăreaţă…
    Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

    Vorbesc pe nas, ca saltimbănci se strâmbă:
    Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele,
    Şi viaţa lor nu şi-o muncesc—şi-o plimbă.

    Ş’aceste mărfuri fade, uşurele,
    Ce au uitat pân’ şi a noastră limbă,
    Pretind a fi pe cerul ţării: stele.

    mergeti ba de unde ati venit. Daaa…de acolo….la mamitzica….

  • Voi pemepeul sunteti un grup infractional organizat.Aveti mutre si palmares de hotomani sadea.Capo di tuti capi este for ever Harry Ciorditoiu un umflat pe cale sa explodeze de atata imbuibare, tupeu si aroganta…Sunteti imaginea grotescului si penibilului din politica hunedoreana.Pacat ca ati utat-o la poza pe madame Plescan.
    Tabloul era complet….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura