Categories: Sport

Dan Voicu: Hercules va merge mai departe!

Ovidiu Mănăstire

Eşecul din barajul de promovare în Liga a III-a în faţa Ripensiei Timişoara nu i-a dezarmat pe cei de la Hercules Lupeni. Campioana judeţului Hunedoara strânge rândurile şi vrea să se lupte din nou pentru locurile fruntaşe din Liga a IV-a în viitorul sezon.
Tehnicianul Dan Voicu (foto) va continua la cârma echipei din sudul judeţului, deşi aceasta se confruntă cu mari probleme de lot, cu 10 zile înaintea debutului sezonului. „Din păcate, ne confruntăm cu mari probleme de efectiv. Din lotul sezonului trecut, opt jucători de bază au plecat să muncească în străinătate. O parte dintre ei vor reveni în septembrie dar până atunci lucrăm cu ce avem. Am cam opt jucători la antrenamente, facem pregătire şi dimineaţa şi după masa, în funcţie de serviciul lor”, a spus Dan Voicu, care a precizat că este în discuţii cu alţi jucători, pentru întărirea lotului. „Sunt în discuţii cu Raul Cismaşiu, de la Minerul Uricani şi Gabriel Rădulescu, de la CS Vulcan. Cel din urmă are însă probleme, pentru că cei de la Vulcan nu vor să-i dea dezlegarea deşi clubul e în Liga a V-a. S-ar putea să mai vină şi ceva juniori de la Jiul Petroşani”, a explicat antrenorul lui Hercules.

Obiectivul e clasarea pe podium
În condiţiile date, impresia ar fi că trupa din Lupeni nu-şi poate propune mare lucru pentru viitorul sezon, însă Dan Voicu afirmă contrariul. „Obiectivul pentru viitorul sezon e o clasare pe locurile 1-3. Vom strânge rândurile şi Hercules va merge mai departe. După ce revine o parte din jucătorii sezonului trecut, vom arăta mai bine. Eu cred că ne putem lupta pentru acest obiectiv”, a explicat Voicu. Referitor la „dubla” din barajul cu Ripensia Timişoara, pierdută clar de Hercules, antrenorul echipei din Lupeni spune că a rămas cu un „gust amar”. „La situaţia actuală din fotbalul românesc, aceste meciuri de baraj nu-şi aveau rostul. Federaţia caută acum echipe pentru Liga a III-a, dar nu le găseşte, pentru că nu sunt bani. Înainte de alegeri şi noi am primit promisiuni că vom susţinuţi pentru Liga a III-a. Din păcate, cum se întâmplă în România, acestea au rămas doar promisiuni, nimeni nu se înghesuie să ne mai ajute”, a încheiat Dan Voicu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

3 ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

3 ore ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

3 ore ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

3 ore ago

Mandat de arestare pentru procurorul Bucurică, după scandalul din discoteca din comuna Ribița

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ieri arestarea de îndată a pro­curorului Radu…

3 ore ago

Sanatoriul Geoagiu – În linie dreaptă pentru noi servicii de îngrijire, cele paliative

Magdalena Șerban Îngrijirea paliativă este centrată pe îmbunătățirea calității vieții celor care suferă de boli…

3 ore ago