Sport

Dan Voicu face o previziune sumbră

11-dan-voicu-26-octombrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

Antrenorul campioanei judeţului Hunedoara, Hercules Lupeni, crede că echipa din Liga a IV-a care va promova în eşalonul superior va avea o viaţă grea în viitorul sezon. Tehnicianul grupării din Valea Jiului face chiar o previziune sumbră, pronosticând că acel club se va desfiinţa.

„Lupta pentru titlu se va da între Petrila, Lupeni şi Certej!”
După ce a pierdut primul loc al clasamentului Ligii a IV-a, deşi Hercules este neînvinsă în acest sezon, Dan Voicu (foto) crede că lupta pentru titlu se va da între trei echipe. „Cred că noi, Petrila şi Certej putem emite pretenţii la locul întâi. Pe ultima am cotat-o cu şanse la locul 1, pentru că ştiu că cei de acolo vor să investească în echipă. Pentru noi, un meci important este cel din etapa viitoare, cu Şoimul Băiţa. Am mari probleme de efectiv şi nu ştiu ce 11 voi putea alinia. Pe lângă suspendaţi, nu mă mai pot baza nici pe Cojocaru, plecat la muncă în străinătate”, a spus Dan Voicu.

„Nici o echipă hunedoreană nu face faţă în Liga a III-a!”
Chiar dacă la capătul acestui sezon, campioanele Ligii a IV-a vor promova direct în eşalonul trei, fără a mai juca meciuri de baraj, antrenorul lui Hercules consideră că nici o echipă hunedoreană din campionatul judeţean nu va putea face faţă la acel nivel. „Liga a III-a implică nişte costuri foarte mari şi nu ştiu dacă vreun club de la noi din judeţ, din Liga a IV-a, va putea supravieţui la acel nivel. Vă pot spune că echipa care va promova de la noi din judeţ, în sezonul următor se va desfiinţa”, a afirmat Dan Voicu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura