Categories: Sport

Dacicus şi Heian, pe podium în Serbia

Ciprian Marinuţ

Sportivii hunedoreni s-au mişcat cu super-talent la „SUPER ENPI CUP”, competiţie de referinţă a karate-ului european, desfăşurată duminică în oraşul Subotica din Serbia. Karatiştii de la Dacicus Orăştie au cucerit şapte medalii, iar cei de la Heian Deva au avut trei prezenţe pe podium, în condiţiile în care la start au fost peste 1.500 de sportivi din 14 ţări.

Andra, vedeta devenilor
Cele mai bune performanţe la individual le-a obţinut campioana europeană Andra Daniliuc (foto) (ctg. 16-18 ani) de la Heian Deva. Sportiva antrenată de Marius Biji a demonstrat că e specialistă la kata, cucerind aurul şi s-a descurcat bine şi la kumite, obţinând medalia de argint. Foarte bine s-a prezentat la kata şi Mihai Martinesc (Heian Deva, 8-9 ani) care s-a clasat pe locul întâi la categoria sa. „Sunt mulţumit de rezultate, având în vedere că am obţinut trei medalii cu doi sportivi. Sper ca ambii să fie pe podium şi la Campionatul European”, a spus Marius Biji.

Dublu aur la echipe
Pentru Dacicus Orăştie, lideră a fost Ioana Popescu (12-13 ani), medaliată cu aur la kumite şi cu bronz la kata. „Dacii” antrenaţi de Nicolae Iordăchescu au obţinut două medalii de aur şi în concursul pe echipe, la fete categoria 12-13 ani, atât la kata, cât şi la echipe. Componenţa echipei campioane la kumite a fost: Ioana Popescu, Sonia Neagu, Bianca Orzescu şi Claudia Stănuş. La individual, Dacicus şi-a mai trecut în cont trei medalii prin Sonia Neagu (argint la kata), Bianca Orzescu (bronz la kata) şi Horia Luca (bronz la kumite echipe, ctg. 18 ani). „Rezultatele sunt foarte bune, în contextul în care în competiţia de kumite, adversarele echipei noastre au fost mult mai masive, iar arbitrajul a fost cu cântec. Ne dorim să repetăm performanţele la Europenele din Italia”, a afirmat antrenorul Nicolae Iordăchescu.
„SUPER ENPI CUP” a aliniat la start peste 1.500 de sportivi de la 102 cluburi din 14 ţări, fiind una dintre cele mai puternice şi valoroase competiţii de gen la nivel continental.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

7 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

7 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

7 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

8 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

8 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

8 ore ago