Dacă România ar fi fost ca…

…Mongolia, de exemplu, nu am fi suferit din cauza lipsei de autostrăzi. Nici dacă eram în Tunisia sau Libia. Acolo, din câte sunt informat, e mult deşert, aşa că autostrăzile nu-şi prea au rostul. Nici n-ar avea farmec, de altfel – e mult mai palpitant să faci safari pe nisip, nu pe autostrăzi.
Dar cum România nu este nici Mongolia, nici Tunisia, are nevoie de autostrăzi. Şi ştiţi de ce, printre altele? Oricât aş fi eu de critic cu România, nu pot să nu remarc că este ţara care are poate cel mai variat, echilibrat şi dinamic (în termeni de succesiune vizuală) relief din Europa. Sud-vestul Austriei, sudul Germaniei, al Franţei, nordul Italiei, al Sloveniei sunt foarte frumoase prin relieful variat. Din Ungaria până în Portugalia însă, mare parte din continent este un fel de podiş, poate mai vălurit în Franţa, poate very british în Anglia, dar oricum podiş. În România, exact aşa cum am învăţat la geografie, pe vremea când încă se mai învăţa la geografie, de oriunde ai pleca să străbaţi ţara, vei întâlni câmpie, podiş, dealuri şi munţi, în compoziţii dragi ochiului, succedate gradual, de la (aproape) 0 la peste 2500 de metri. Îmi place grozav Retezatul, îmi place să merg spre Braşov străjuit de crestele Făgăraşului, îmi place sălbăticia Transfăgărăşanului, dar şi podişul domol al mijlocului Transilvaniei. La mare nu prea merg.
Din păcate, la ei este frumos şi relieful, falezele înalte ale Franţei, munţii Austriei, dar mai ales grija cu care pare totul aranjat, nu sunt gunoaie, nu sunt gropi, nu sunt terenuri lăsate pârloagă. Toată Franţa e un lan de grâu unduind, lor nu le este ruşine să fie ţară agrară. La noi, Ceauşescu îşi pusese în gând să facă România industrializată, nu o ţară „eminamente” agrară. Acum nu mai avem nici industrie, murim şi de foame…
Tocmai de aceea e păcat că România este greu vizitabilă. Nu un brand de ţară cu scandal, ci câteva minute de imagini filmate pe autostrăzi ce străbat peisajele româneşti descrise anterior, imagini difuzate ulterior pe televiziuni occidentale ar fi fost suficiente pentru ca o armată de turişti să ne ia cu asalt ţara. Ce-i drept, poate mai era nevoie de ospătari politicoşi, de restaurante unde să poţi purta o discuţie cu voce joasă, nu urlând pentru a acoperi muzica lăsată la discreţia personalului. Şi de ceva mai puţine pet-uri şi doze de bere aruncate pe marginea drumurilor.