Categories: Actualitate

Cuţitarul, condamnat la cinci ani de puşcărie

Ieri, magistraţii hunedoreni s-au pronunţat în cazul lui Radu Ştefan Bocheş, deveanul care în luna decembrie a anului trecut a înjunghiat în gât un alt devean. Hotărârea nu este una definitivă.
Potrivit lui Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea, de patru ani şi şase luni de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea anumitor drepturi cetăţeneşti. Totodată, instanţa a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de opt luni de închisoare primită pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, urmând ca bărbatul să execute cinci ani şi două luni de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea anumitor drepturi.
De asemenea, magistraţii au dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat şi înscrierea acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare şi obligarea acestuia la plata a 2.500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara se poate declara apel în termen de 10 zile, în acest caz dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Alba Iulia.
În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2013, Radu Ştefan Bocheş a fost dat afară dintr-un local din Deva, pentru că a agresat o persoană. Nervos din cale afară, când s-a văzut în stradă, acesta a început să ameninţe cu un briceag în stânga şi în dreapta şi l-a tăiat la gât pe V.I.G., care nu avea nici o legătură cu incidentul iniţial. Ulterior, bărbatul a fost arestat preventiv şi trimis în judecată pentru tentativă de omor. (L. Goangă)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNȚ

SUPLIMENTARE ORDINE DE ZI ȘEDINȚĂ ORDINARĂ  CONSILIULUI JUDEȚEAN HUNEDOARA   Având în vedere Anunțul anterior…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

19 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

19 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

19 ore ago