Actualitate

Curtea de Apel Alba Iulia a împlinit 25 de ani de la înfiinţare

Maximilian Gânju

Curtea de Apel Alba Iulia, la care sunt arondaţi şi justiţiabilii din judeţul Hunedoara, a organizat o manifestare pentru a marca atât 100 de ani de la Marea Unire, cât şi cei 25 de ani de la înfiinţare.

Întâmpinaţi cu pâine şi sare
La manifestare au luat parte circa 200 de invitaţi, actuali şi foşti magistraţi ai Curţii de Apel Alba Iulia, judecători de la instanţele din circumscripţia teritorială, grefierii şi întreg personalul instanţei, dar şi alţi invitaţi, reprezentanţi ai unor instituţii din sfera de activitate. Toţi au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, de către un judecător şi o grefieră îmbrăcaţi în haine tradiţionale româneşti, la intrarea în sala de judecată, transformată pentru două ore în sală festivă.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Simona Camelia Marcu, a adresat celor prezenţi în direct, prin videoconferinţă, un mesaj cu prilejul celebrării celor două evenimente.
Judecătorul Liviu Gheorghe Odagiu, actualul preşedinte delegat al Curţii de Apel Alba Iulia, a deschis seria discursurilor, fiind urmat de avocatul Ioan Rus (senator, membru al Comisiei juridice a Senatului României în 1990-1992, la momentul adoptării Legii nr. 92/1992) care a rememorat aspecte importante de la reînfiinţarea Curţilor de apel.

Dublă semnificaţie
Organizarea acestei manifestări în decembrie 2018, în clădirea în care îşi are sediul Curtea de Apel Alba Iulia are o dublă semnificaţie istorică, însemnătate care a fost amintită în introducere participanţilor.
”În dimineaţa zilei de 2 decembrie 1918, începând cu ora 9, în frumoasa clădire a Palatului de Justiţie, s-au reunit în prima şedinţă membrii Marelui Sfat Naţional, aleşi cu o zi înainte de Adunarea Naţională a românilor din Transilvania, Banat şi părţile ungureşti, după ce a proclamat unirea cu România în mijlocul unei mulţimi entuziaste de 100.000 de români veniţi din toate colţurile Transilvaniei. Cei 200 de reprezentanţi ai poporului, în mare majoritate jurişti, au luat hotărâri esenţiale pentru punerea în practică a voinţei populare de unire, exprimată răspicat la 1 decembrie: au ales conducerea Marelui Sfat Naţional care îndeplinea rolul unui veritabil Parlament, componenţa Consiliului Dirigent al Transilvaniei care a asigurat timp de aproape doi ani guvernarea provizorie a Transilvaniei până la unirea deplină cu România, dar şi membrii delegaţiei care urmau să înmâneze regelui Ferdinand decizia de unire.
În aceeaşi clădire, 75 de ani mai târziu, în următoarea zi după festivităţile Zilei Naţionale a României, desfăşurate în principal la Alba Iulia, joi 2 decembrie 1993 începea să funcţioneze Curtea de Apel Alba Iulia, înfiinţată prin Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească”, a precizat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura