Ieri a început la Bibilioteca Județeană cursul de Expert Accesare Fonduri Structurale și de Coeziune Europene pentru a doua serie de cursanți din acest an.
Cu o durată de 40 de ore, este un curs de perfecționare care se adresează absolvenților de studii superioare. Cursul este autorizat de către Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională, iar absolvenții, în urma unui examen, vor primi certificate de absolvire. “Prin acest demers, Biblioteca Județeană, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, pune bazele conturării unui nucleu de specialiști în județul Hunedoara care să facă posibilă inițierea, finanțarea și derularea proiectelor necesare atingerii obiectivelor strategice regionale pentru dezvoltare 2021-2027, regiunea vest. Orizontul 2030 al acestei strategii care include și județul nostru este de a deveni un model de dezvoltare sustenabilă, bazat nu doar pe creșterea economică, ci și pe plasarea culturii și creativității în centrul politicilor de dezvoltare. Până la această dată, biblioteca noastră a livrat opt serii de curs, 125 de cursanți beneficiind de instruire în cadrul acestui curs. Dintre aceștia, în urma colaborării cu alte biblioteci din țară, 14 sunt din județul Constanța și opt din județul Ialomița”, susţine Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.
Ediţia din acest an a festivalului aduce la Hunedoara 18 grupuri de reconstituire istorică, din…
A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…
Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…