Sunt 14 locuri, acesta desfăşurându-se după următorul grafic: Teorie – în perioada 10-14 decembrie 2018, Practică – în perioada 14 ianuarie – 1 februarie 2019, între orele 8:00 şi 16:00. Înscrierile se fac la secretariatul instituţiei, de luni până joi, între orele 8:30 şi 16:00, vineri între orele 8:30 şi 13:30, în perioada 12.11.2018 – 29.11.2018. Actele necesare pentru înscriere sunt: carte de identitate, diplomă de absolvire a liceului sau diplomă de bacalaureat, certificat de naştere, certificat de căsătorie (copii). „Cursul este autorizat de către Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională, iar absolvenţii vor primi diplomă. Cursul este organizat de Centrul de Formare Profesională al Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, durează patru săptămâni şi se adresează absolvenţilor de liceu de orice vârstă interesaţi să cunoască noţiuni elementare de contabilitate care îi pot ajuta să profeseze în compartimente de evidenţă primară, contabilitate de gestiune şi financiară. De asemenea, acest curs poate deschide calea spre înscrierea în CECAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România) pentru a deveni contabil autorizat (independent) sau pentru a înfiinţa şi gestiona eficient propria afacere, în orice domeniu de activitate”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…
Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…
Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Judecătoria Hunedoara a respins cererea ca neîntemeiată și a sancționat-o pe reclamantă cu suma de…
Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…