Ieri, pe rolul Tribunalului Hunedoara dosarul „baronilor fierului” a avut un nou termen de judecată. În timpul şedinţei, apărătorii părţilor din dosar au specificat ce probe doresc a fi administrate în faza de cercetare judecătorească. Tot atunci, mai mulţi avocaţi au solicitat efectuarea unei expertize financiar-contabile a documentelor contabile existente ca probe la dosar.
O altă cerere a venit din partea lui Dorin Cupeţiu (foto), cercetat în acest dosar. Acesta a solicitat permisiunea instanţei să folosească aeronava Cesna 182T aflată în proprietatea sa, asupra căreia instanţa a instituit sechestru asigurator. Motivul pentru care Cupeţiu doreşte să scoată aparatul de zbor din hangar este unul strict economic. Din susţinerile avocatului său, din momentul în care avionul a fost pus sub sechestru, din cauza că nu l-a putut folosi, Cupeţiu s-a ales cu un prejudiciu de 277.000 lei. Banii s-au adunat din taxele pe care le-a plătit pentru asigurarea aeronavei, verificările tehnice, dar şi din salariul plătit pilotului pe care nu l-a concediat. Avocatul a mai adăugat că prin menţinerea interdicţiei de a folosi aeronava, aparatul ar putea deveni inutilizabil, deteriorându-se. În acest fel, nici scopul sechestrului asigurator nu va fi îndeplinit, deoarece statul nu va avea de unde să recupereze eventualele prejudicii stabilite la finalul procesului. Asupra tuturor cererilor adresate în şedinţa de ieri, instanţa a stabilit să se pronunţe la termenul viitor.
Reamintim că în 2012, gruparea formată din 12 hunedoreni, printre care Dorin Cupeţiu, Adrian Filer şi Gheorghe Uscatu, a fost trimisă în judecată de către procurorii DIICOT. Aceştia sunt acuzaţi că au derulat activităţi comerciale ilegale, iar prejudiciul creat statului se ridică la aproximativ două milioane de euro.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…