Categories: Sport

Cupa Satelor la Fotbal

Circa 10.000 de copii din satele şi comunele României, în zilele de sâmbătă, se întâlnesc pe terenurile de fotbal din ţară şi participă la meciurile primei competiţii oficiale din viaţa lor: Cupa Satelor.

Chiar dacă mulţi nu ştiu să se lege încă la şireturi, iar şorturile pe care le poartă par pantaloni lungi, micuţii fotbalişti din mediul rural au demonstrat că au spiritul de luptător în sânge. S-au bătut pentru fiecare minge ca şi cum ar fi fost vorba de finala Campionatului Mondial, s-au bucurat la goluri aşa cum au văzut că o fac idolii lor de la televizor, au părăsit terenul cântând sau plângând, în funcţie de scor, dar mai presus de toate, s-au bucurat de fotbal şi de clipele lor de glorie. Care, cu multă muncă şi sacrificii pot deveni momentele de aur ale unei întregi ţări. Acesta e, de altfel, şi obiectivul competiţiei.
„Pe termen lung, aşteptările noastre sunt foarte mari. Ne dorim să avem un jucător care să facă pasul la nivelul loturilor naţionale. Iar dacă un jucător descoperit în Cupa Satelor va face parte dintr-unul dintre loturile naţionale, vom considera acest proiect ca unul de real succes. Pe termen scurt ne dorim să avem un număr cât mai mare de comune care să participe la acest proiect. Pe termen mediu, pentru anul următor, ne dorim să avem deja descoperiţi cei mai talentaţi copii în Cupa Satelor şi care să facă deja parte din competiţia numită Turneul Speranţelor, o competiţie dedicată tuturor judeţelor, adică să facă parte din selecţionata fiecărui judeţ din România la această categorie de vârstă, Under 14“, a declarat Răzvan Burleanu.
Cupa Satelor este o competiţie dedicată doar copiilor din mediul rural, o premieră pentru România . Ea vine ca o continuare a strategiei FRF. „În urmă cu patru ani am demarat un proiect de scouting la nivelul mediului rural. Proiectul s-a numit «Transformă uliţa în stadion». După care acest proiect a devenit proiectul numit «Performanţa are viitor». De aici rezultatele au devenit mult mai relevante, iar astăzi asistăm pentru prima dată în România de după Revoluţie, la o competiţie dedicată doar copiilor din mediul rural“, a explicat Burleanu.
Vlad Munteanu, managerul operaţional al loturilor de juniori şi tineret, spune că baza de selecţie oferită de Cupa Satelor e inestimabilă: ”Copiii din mediul rural vor să iasă din mediul acela anevoios în care trăiesc şi au mai multe şanse de reuşită. Cred că sportul face ca aceşti copii să-şi dorească mult mai mult”, a explicat fostul fotbalist.
Începută în octombrie, cu fazele locale, Cupa Satelor va continua cu fazele judeţene, regionale şi se va încheia cu turneul final, care va avea loc în luna iunie 2019, atunci când va fi desemnată prima campioană naţională. Investiţia FRF în proiect e de circa 100.000 de euro. ”Este responsabilitatea noastră să facem acest lucru, fiindcă în afara unui asemenea sistem competiţional, echipe de copii din mediul rural nu ar fi putut să joace fotbal. Ne-am dori ca anul viitor să depăşim 12.000 – 13.000 de copii şi aceşti copii să continue să joace fotbal. E o bază foarte largă de selecţie, pe care nimeni nu a luat-o în considerare”, a mai spus Răzvan Burleanu. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

15 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

20 de ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

20 de ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

21 de ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

22 de ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

22 de ore ago