Sport

Cupa României, motiv de bucurie la Băiţa şi de tristeţe la Petrila

1. Cupa Romaniei 14 iunie - pagina 11Ovidiu Mănăstire

Extrem de disputată şi încheiată în mod dramatic, finala Cupei României, faza judeţeană, dintre Şoimul Băiţa şi Inter Petrila, a fost un spectacol desăvârşit. La final, din cele două tabere răzbăteau sentimente opuse, la Băiţa de fericire, iar la Petrila de tristeţe.

„Ne-am dorit mult acest trofeu!”
După ce a ratat câştigarea campionatului Ligii a IV-a, pe care l-a condus aproape tot timpul, Şoimul Băiţa s-a consolat cu izbânda în Cupa României, pentru al doilea an consecutiv. Echipa antrenată de Ciprian Pepenar a condus de două ori în finala de la Ilia, a fost egalată de fiecare dată, a rezistat în inferioritate numerică în prelungiri, iar la penaltiuri a avut nervii mai tari. „A fost un meci dramatic, extrem de disputat, cu multe «scântei», în care ambele echipe şi-au dorit foarte mult victoria. Până la urmă am reuşit să facem ce ne-am propus şi mă bucur foarte mult pentru asta. Nu ştiu dacă am salvat sezonul prin această victorie, dar ne-am dorit mult acest trofeu”, a spus antrenorul – jucător al Şoimului Băiţa, Ciprian Pepenar, care la aproape 38 de ani a jucat toate cele 120 de minute ale finalei.
Tehnicianul Şoimului a dezvăluit că şi-ar dori ca echipa sa să repete un nou parcurs remarcabil în faza naţională a Cupei României, la fel ca anul trecut. „Prima condiţie pentru a repeta parcursul de anul trecut în Cupa României, faza naţională, era să cucerim din nou trofeul de azi. Ne dorim cel puţin să egalăm performanţa din 2015 şi dacă se poate, să o şi depăşim”, a mai spus Pepenar.

„Ne-am ales cu veşnicul loc doi!”
Însoţită la Ilia de o galerie inimoasă, dar şi de noul primar al oraşului Petrila, Vasile Jurcă, Inter a trebuit să se mulţumească în final cu locul doi, acelaşi pe care l-a ocupat şi în campionat. „Din păcate, ne-am ales cu veşnicul loc doi. Ne pare rău că am pierdut Cupa, am făcut-o la lovituri de departajare. Oboseala şi-a spus cuvântul şi jucătorii mai experimentaţi au ratat”, a declarat Aurel Moldovan, antrenorul lui Inter Petrila. Acesta a explicat motivul pentru care echipa sa nu a putut profita de superioritatea numerică avută în prelungiri. „Am avut superioritate în prelungiri, dar nu am putut să o fructificăm din cauza lipsei de experienţă a unor jucători, în plus s-a accidentat şi Kalai. Ăsta e nivelul Ligii a IV-a. Felicit Şoimul Băiţa pentru victorie şi pentru că a ştiut să gestioneze inferioritatea din prelungiri!”, a mai spus tehnicianul Petrilei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura