Sport

Cupa Masibo, ediţia a IX-a, la karate

Nicolae Gavrea

Ediţia din acest an a tradiţionalei competiţii de karate, „Cupa Masibo”, este programată pe 17 februarie şi va fi una internaţională, la care vor participa un număr record de peste 650 de sportivi. Invitaţii de peste hotare sunt din Republica Moldova şi din Ucraina. Sala de sport din comuna Baru Mare va fi din nou neîncăpătoare pentru o astfel de întrecere.
Scopul declarat al organizatorilor (CSM Jiul Petroşani, în parteneriat cu Federaţia Română de Karate, Primăria Baru şi Direcţia judeţeană pentru Tineret şi Sport Hunedoara) este cel de verificare a nivelului de pregătire al sportivilor pentru participarea la competiţiile naţionale şi internaţionale care sunt programate în luna martie şi aprilie.
Sâmbătă, 17 februarie, cu începere de la ora 9, după verificarea documentelor şi a greutăţii sportivilor şi după şedinţa tehnică cu antrenorii şi arbitrii, sunt programate probele eliminatorii şi finale la traseu, joc tehnic, kata individual şi echipe. Deschiderea oficială a competiţiei este programată la ora 12 cu participarea unor reprezentanţi ai instituţiilor judeţene şi ai FR Karate, după care competiţia va continua cu probele eliminatorii şi finale kumite individual şi kumite echipe. Organizatorii vor acorda diplome şi medalii pentru sportivii clasaţi pe primele trei locuri (două poziţii pentru locul 3), iar la probele individuale se acorda şi o cupă.
Clasamentul pe cluburi participante se va alcătui după urmatoarele criterii: 3 puncte/medalie aur, 2 puncte/medalie argint, 1 punct /medalie bronz, iar antrenorii de la cluburile clasate pe locurile I, II şi III primesc premii în echipamente sportive.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura