Social-democrații nu sunt de acord cu reducerea obligatorie a posturilor ocupate în administrația publică locală cu 10%. După ședința conducerii, reprezentanții PSD au anunțat că primarii trebuie să aibă de ales dintre reducerea posturilor sau tăierea cheltuielilor de la alte capitole. „Primăriile nu seamănă între ele”, a transmis Olguța Vasilescu, primarul Municipiului Craiova, informează Digi24.
Au blocat pachetul
În cadrul ședinței de Biroul Permanent Național, social-democrații ar fi trebuit să decidă dacă sunt de acord sau nu cu ultima variantă discutată în interiorul Coaliției de guvernare, săptămâna trecută: tăierea cu 10% a posturilor ocupate în plan local și tăierea cu 10% a cheltuielilor din instituțiile centrale. Reprezentanții formațiunii au anunțat, însă, propria variantă care să se aplice administrației locale: reducerea posturilor, vacante și ocupate, cu 30%, ceea ce ar însemna o reducere efectivă cu 10%. Însă măsura nu ar urma să se aplice unitar, pentru că social-democrații solicită, pentru unele primării, să existe varianta de a tăia cu 10% cheltuielile, nu posturile. „A fost foarte bine că am blocat acest pachet” „A fost foarte bine că am blocat acest pachet în momentul în care se discuta despre o reducere cu 45% a numărului de posturi, pentru că asta ar fi însemnat blocarea administrației publice locale. S-a plecat de la cifre greșite: se știa că sunt 330.000 de oameni în administrația locală, în realitate sunt 125.000. Suntem de acord cu o reducere de 30% din numărul total de posturi, dar nu mai mult de 20% din numărul posturilor ocupate. La ora actuală, sunt stabilite în legislație niște praguri care nu sunt cel mai fericit alese: o primărie care are 200.000 de locuitori versus una cu 400.000 de locuitori trebuie să aibă același număr de funcționari publici. În al doilea rând, am solicitat ca, pentru a exista totuși autonomie locală, să dăm posibilitatea primarilor sau președinților de consilii județene să aibă și o a doua opțiune — o reducere de 10% a bugetului de cheltuieli de salarizare. Practic, dacă sunt în imposibilitatea de a face reduceri de personal, totuși să contribuie prin această tăiere cu 10% a cheltuielilor”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și vicepreședinte PSD, la finalul ședinței de partid.
Varianta finală
De asemenea, în privința reducerii cheltuielilor și la centru, aceasta a transmis: „Vrem să se discute despre un procent de cel puțin 10% de reducere a personalului din instituțiile centrale. Dacă, în plan local, anul trecut a mai fost o reducere cu 10%, în plan central nu s-a făcut nimic. Astfel, procentul pentru administrația publică centrală ar urma să fie tot de 10%”, a mai transmis social-democrata. Coaliția de guvernare va avea o nouă ședință, marți, pentru a stabili varianta finală a tăierilor de cheltuieli din administrație. Deși a fost prezentată drept o urgență, după ce populația a fost prima care a resimțit austeritatea, reforma administrației a fost constant amânată.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj de la noi își va pierde postul în…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că municipiului Hunedoara se clasează pe prima poziţie în…
D.F., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…
Recent, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu privire la producerea unui scandal în…
Magdalena Șerban Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu va avea parte de noi modernizări,…
SUPERCOM este PRIMA COMPANIE ce a definitivat platforma software pentru implementarea “Plătește pentru cât arunci”.…