Categories: ActualitateUltima Ora

Cum va fi vremea, până în 8 martie?

   Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 23 februarie – 8 martie, pentru toate regiunile din ţară. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. Vă prezentăm, în continuare, cum va fi vremea, potrivit ANM, în Banat şi Transilvania, cele două regiuni din care face parte judeţul Hunedoara.

BANAT

În prima jumătate a acestei săptămâni vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime care vor ajunge marţi, 24 februarie, până la aproximativ 16 grade. Apoi, până la începutul lunii martie, valorile termice diurne vor scădea, dar se vor situa în continuare peste mediile climatologice. După o nouă încălzire în primele zile ale celei de a doua săptămâni, vremea se va răci din nou, iar maximele ar putea coborî uşor sub cele specifice primei decade a lunii martie. Temperaturile nocturne vor începe să scadă după data de 26 februarie, iar în ultimele zile ale intervalului vor fi minime preponderent negative.

În prima săptămână va ploua aproape în fiecare zi, mai intens în zilele de 25 şi de 26 februarie. Condiţii de precipitaţii vor fi şi în cea de a doua săptămână, dar pe spaţii mai mici. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar în ultimele zile, posibil, trecător, şi lapoviţă sau ninsoare.

TRANSILVANIA

Până în data de 4 martie, regimul termic va fi caracterizat de valori peste mediile multianuale specifice datei calendaristice, iar cea mai caldă zi va fi 24 februarie când se vor depăşi izolat 15 grade ziua, iar noaptea media minimelor va fi de 1…2 grade. În ultima parte a celei de a doua săptămâni, însă, media maximelor va ajunge la doar 4…5 grade, iar cea a minimelor la – 4 grade, astfel că vremea va deveni mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an.

Ploile vor fi mai frecvente în zilele de 25 şi de 26 februarie. În rest, chiar dacă precipitaţii pot să apară în aproape fiecare zi, acestea vor fi slabe şi pe spaţii mai mici, predominant ploi.

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

39 de minute ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

39 de minute ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

41 de minute ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

41 de minute ago

Jaf și agresiune la Lupeni. Un bărbat a fost bătut și tâlhărit în plină stradă de doi indivizi

Doi bărbați din municipiul Lupeni au fost reținuți de polițiști după ce au ata­cat și…

43 de minute ago

O fostă angajată de la o bancă din Hațeg a primit închisoare cu suspendare după ce a golit conturile clienților pentru a ajuta firme în dificultate

O fostă angajată a unei bănci din Hațeg a fost condamnată definitiv de magistrați la…

44 de minute ago