Cum va fi Noaptea Cercetătorilor Europeni

Adriana Năstase

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București și Geoparcul aspirant UNESCO Ținutul Buzăului se alătură Nopții Cercetătorilor Europeni 2021. Evenimentul va avea loc, la nivel național, în 24 și 25 septembrie.

Cum văd azi producția de mâine
Ediția din acest an are ca temă principală energia verde prin „ReCoNnect – The Green Deal” și invită publicul larg la des­co­perirea, într-un mod interactiv, educativ și distractiv a științei și a rezultatelor muncii cercetătorilor.
Din acest motiv, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și-a propus să a­ducă cercetarea în mediul rural și, mai mult decât atât, îi provoacă pe elevii din cadrul Rețelei EduGeoparc să descopere energia verde din comuna lor. Ei se vor întâlni cu specialiști care le vor da detalii despre cum se produce energia verde și vor putea dezbate împreună, în cadrul unor discuții în cadrul comunității – „com­mu­nity talks” intermediate de Geoparc, teme legate de energia curată și viitorul planetei Pământ.
Hidrocentrala de la Sântămăria Orlea, una dintre cele 9 din amenajarea hidro­ener­getică Râu Mare Retezat, va fi punctul de plecare într-o discuție despre cum văd tinerii de azi producerea de energie de mâine. La Baru descoperim împreună cu specialiștii de la Euroelectric srl cum se fabrică panourile fotovoltaice și stațiile pentru încărcarea mașinilor electrice și aflăm cum vor circula autoturismele vii­to­rului. Rolul acestor activități este de a-i apropia pe copii de știință.
„Plastic vorbind, rolul Nopții Cer­ce­tă­torilor e să ne facă să nu ne fie frică de ști­ință, să nu ni se pară complicată nici ma­te­matica, nici fizica, nici chimia și să vedem că ceea ce ne înconjoară are o explicație, iar aparatele pe care le folosim au la bază rezultatele unor cercetări. În același timp, sunt foarte mulți copii care pot să devină cercetători sau pot să lucreze în domenii spe­cifice științelor, dar încă nu și-au des­co­perit abilitățile. Și atunci, Noaptea Cer­ce­tătorilor îi ajută să se descopere, să își descopere abilitățile și să descopere cum func­ționează lucrurile în jurul lor”, afirmă Alexandru Andrășanu, directorul Geo­par­cu­lui Internațional UNESCO Țara Hațe­gu­lui și membru în echipa de coordonare a eve­nimentului la nivel național.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

15 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

15 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

15 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

15 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

15 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

15 ore ago