Categories: Sport

Cum se pregătesc fotbaliștii hunedoreni pentru noul sezon

Au mai rămas puține zile până la de­bu­tul în noul sezon fotbalistic din Liga a III-a iar echipele fac ultimele pregătiri pentru stabilirea loturilor cu care vor activa în campionat.

Toți au intrat să joace
Conducerea tehnică a noii echipe CS Hunedoara a programat un nou joc amical, în condițiile în care formația a avut o lungă partidă de calificare în Cupa Româ­niei (meci câștigat cu 1-0,după prelungiri și lovituri de departajare în fața formației CSM Deva).
Sâmbătă, hunedorenii au primit replica echipei din Ocna Mureș,o formație în construcție și, care chiar dacă nu a dat o replică puternică, a încurcat socotelile gazdelor.
Tehnicianul Florin Maxim a dorit să îi vadă la lucru pe toți componenții lotului pe care îl are la dispoziție și pentru faptul că în tribune s-au aflat Ioan Andone, Bogdan Apostu și primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
CS Hunedoara a controlat în perma­nen­ță jocul, a dominat și, după obișnuita pe­ri­oadă de tatonare a reușit să înscrie prin Da Motta, în min.15 care a trimis mingea la firul ierbii, înșelător pentru portarul Anghel, nea­tent la această acțiune.
Robert Cristian a avut o bună situație de a înscrie dar mingea trimisă a trecut puțin peste transversala porții celor din Ocna Mureș. Tegbo se anunță periculos în careul hunedorean dar tânărul portar al gazdelor, Moldovan, a intervenit salvator. Până la pau­ză am mai consemnat încercările lui Buș (min. 30) și a lui Trășcan (min. 34) de a-l învinge pe portarul echipei oaspete.
În repriza secundă, dominarea gazdelor a continuat și am consemnat două noi ac­țiuni către careul formației din Ocna Mureș cu Herghelegiu și apoi Buș în prim plan.CS Hunedoara își majorează avantajul prin golul înscris de Jairo în min.60, în formă bu­nă de joc și foarte util în echipa hune­do­reană.
Pe fondul unei greșeli a defensivei gaz­de­lor, oaspeții au profitat și au redus din di­fe­rență prin Marcu (intrat în teren la pauză), vârful din Ocna Mureș speculând atent situația și înscriind în min.63.Ignat încearcă și el poarta adversă cu un șut de la 35 m dar din nou mingea trece peste trans­ver­sală.
Scorul final a fost stabilit în min. 72 de către Tegbo, aflat în careul de 16 m hune­d­­orean de unde a impins balonul în poartă, balon venit de la același Marcu.

Aproape de forma ideală
La finalul partidei, antrenorul Florin Maxim a declarat:” Am discutat și cu Ioan Andone, cu cei din conducerea clubului. Mă bucură jocul prestat de cei care au evoluat astăzi, consistența lui. Sincer, m-am așteptat ca după jocul din Cupa României și după antrenamentul de vineri, ei să fie un pic mai obosiți. Dar au avut prospețime, am înscris două goluri. Ne apropiem de ce îmi doresc eu de la echipă.Mai avem un meci amical, miercuri, 18 august, cu formația din Reșița, apoi un meci din Cupa României și începe campionatul. Noi trebuie să fim bine până la debut, avem un lot echilibrat și am încredere că o fie bine pentru noi”.
CS Hunedoara a evoluat cu Moldovan- Vlad,Garutti, Jairo,Trășcan, Da Motta, Bradu, R. Cristian, Buș, Arnăutu, Herghe­legiu iar în repriza secundă au fost întroduși în teren Iacob, Dumitru,Mogoș, Pau și Borza.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE

Polițiștii din județul Hunedoara continuă activitățile de prevenire și combatere a faptelor care pun în…

o oră ago

ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din municipiul Hunedoara au intervenit într-un caz de violență domestică semnalat în seara zilei…

o oră ago

Revoluția în Urologie la Clinica Dr. Covaciu: Cum poți trata Adenomul de Prostată în 10 minute, fără bisturiu.

Clinica Dr. Covaciu introduce în arsenalul său tehnologia Rezūm – tratamentul cu vapori de apă…

9 ore ago

După 34 de ani, acolo unde ne e locul!

Corvinul Hunedoara este in Liga1. Visul a devenit realitate. Felicitari primarului Dan Bobouţanu, echipei, pentru…

18 ore ago

Decorațiuni de grădină pentru spații mici: cum să maximizezi inteligent fiecare metru pătrat

Ai un balcon îngust, o terasă mică sau o curte compactă în fața casei? Nu…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A crezut că dă no­ro­cul peste el și a tocat o mică avere într-o sin­gură…

20 de ore ago