Categories: Comunitate

Cum se descurcă cei de la Liceul Agricol Geoagiu

Magdalena Şerban

Conducerea Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza“ Geoagiu aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că şi în acest an, în preajma sărbătorilor pascale, se pot achiziţiona miei. Încă nu s-a stabilit preţul de vânzare, însă va fi în funcţie de ceea ce va dicta piaţa.

”Este vorba de 40 de miei. Fiind crescuţi la noi, nu doar că vorbim de o carne curată, fără tot felul de sintetice adăugate în alimentaţie, ci aceia care îi cumpără ajută şi şcoala noastră. Prin vânzarea animalelor, obţinem şi ceva venituri ce sunt vitale pentru funcţionarea instituţiei şcolare. De Crăciun, scoatem la vânzare porci. Ne descurcăm cum putem mai bine. Animalele sunt îngrijite de angajaţii fermei noastre, dar şi de către elevi, la orele de practică. Oile sunt date la cioban, la stână, şi el fiind angajat de-al nostru. Momentan, deţinem un efectiv de peste 80 de ovine. De asemenea, lâna este dusă la centrul de colectare, tot pentru a asigura un venit, iar o parte din brânza obţinută se vinde, iar alta este inclusă în meniu, la cantină”, a spus prof. Maria Simona Aldea (foto), directorul Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu. O altă veste este că în data de 20 martie, începând cu ora 12, în cadrul unităţii de învăţământ se va desfăşura un simpozion de istorie şi retrologie agrară sub denumirea Agricultura viitorului. Evenimentul este organizat de Uniunea Culturală a Rutenilor din România (prof. dr. Gheorghe Firczak) şi Societatea de Istorie şi Retrologie Agrară a României – Filiala Hunedoara-Deva (Raluca Oană, preşedinte).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

7 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

7 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

7 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

7 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

7 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

7 ore ago