Cum să plăteşti mai puţin pentru gunoi

Natalia Bumbac

Odată cu închiderea gropilor de gunoi de la Deva şi Orăştie, costurile cu gestionarea deşeurilor menajere din localităţile de nord ale judeţului ar putea creşte semnificativ. În aceeaşi situaţie se află şi oraşul Simeria, unde autorităţile locale fac eforturi în aşa fel încât, impactul costurilor asupra cetăţenilor să nu fie foarte mare. Este vorba de perioada de tranziţie în care se va trece la gestionarea gunoaielor prin Sistemul de management integrat al deşeurilor (SMID) la nivel de judeţ. În acest sens, autorităţile judeţene şi locale, împreună cu firmele care operează în această zonă au decis să depoziteze gunoaiele pe o platformă provizorie de unde vor fi relocate la deponeul ecologic de la Băcia.

Bani şi de la bugetul local
Potrivit primarului oraşului Simeria, Emil Rîşteiu (foto), în prezent, se lucrează la o strategie prin care costurile suplimentare pentru cetăţeni să fie cât mai mici. „Costurile de depozitare a deşeurilor pe platforma provizorie vor fi mai mari faţă de ce se plăteşte în prezent. O variantă de preţ ar fi de 80 de lei pe tonă, de gunoi, până acum, tarifele fiind calculate pe membru de familie. În Simeria, anual, avem aproximativ 2.500 tone de gunoi care se strânge, ceea ce ar duce la o creştere de 200.000 de lei. De aceea, în prezent, lucrăm la o strategie prin care ne propunem ca măcar o parte din sumă să o suportăm din bugetul local. În ambele cazuri este vorba de banii simerienilor, atât cei plătiţi din propriul buzunar cât şi cei din bugetul local. Doar că, printr-o astfel de strategie, impactul direct asupra cetăţeanului va fi unul mai mic”, a explicat Emil Rîşteiu, primarul oraşului Simeria.
Perioada de tranziţie în care gunoaiele vor fi depozitate pe platforma provizorie până ce deponeul ecologic va fi dat în funcţiune nu a fost stabilită cu exactitate. Acest lucru depinde de finalizarea la timp a lucrărilor la deponeul ecologic de la Băcia, termenul limită fiind luna decembrie 2015 şi de desemnarea firmelor care vor colecta deşeurile la nivel de judeţ. Acestea vor fi selectate în urma unei licitaţii publice, care dacă va fi contestată, intrarea în funcţiune a SMID va fi din nou amânată.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago