Categories: Fara bascalie

Cum să mori cu dreptatea de partea ta…

Stau la volan destul de mult, iar în perioada în care lucram ca reporter, ajungeam să conduc şi 3000 de kilometri pe lună. Vă pot spune ceea ce v-ar putea spune aproape orice şofer profesionist – mai precis, cei care au învăţat ceva din experienţă. Anume, că poţi să mori având perfectă dreptate sau poţi să trăieşti făcând o concesie, chiar păcătuind cu o înjurătură.
Ieri, pe şoseaua spre Alba Iulia, cinci persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident de circulaţie. Din câte s-a spus, depăşire neregulamentară. Nu că accidente s-ar produce doar în România, dar sunt sigur că aceia dintre dumneavostră care petreceţi mai mult timp pe şoselele patriei cunoaşteţi că deficitul de mentalitate sănătoasă face ravagii.
E de prisos să spun că, din nou, Europa politicoasă la volan începe de la graniţa noastră de vest încolo. În rest, devenim tot mai tributari şmecherilor care transmit stilul agresiv şi nesimţit, stil pe care-l cunoaştem atât de bine şi despre care credeam că aparţine mai degrabă bucureştenilor, nicidecum ardelenilor, definiţi, nu-i aşa, persoane aşezate, calme, cu bun-simţ excedentar.
Nu-i aşa. Sau nu mai e aşa. Proastele obiceiuri se învaţă foarte repede. Mulţi tineri care au în jur de 20 de ani sunt adevărate pericole publice, nu atât din cauza experienţei, cât mai ales din cauza tupeului şi a teribilismului care se manifestă de-a dreptul maladiv. O maşină puternică, dată pe mâna unul tip cu permis de un an, dar cu o lipsă de discernământ patologică va sfârşi – cum s-a întâmplat de atâtea ori – prin a omorî oameni nevinovaţi. Care au, nu-i aşa, dreptatea de partea lor.
La fel se întâmplă pentru că nu se aplică ceea ce odată era excesiv numit „conduită preventivă”. În realitate, anticiparea posibilelor greşeli ale celuilalt, chiar şi a stării lui de spirit poate duce la evitarea multor situaţii potenţial periculoase. Gândiţi-vă că şoferii de TIR, uneori nesimţiţi, sunt nevoiţi să stea la volan, contracronometru, multe ore, pentru că România nu le oferă alternative – nici autostrăzi, nici transport pe calea ferată. De acord, fac depăşiri periculoase, dar de multe ori e mai prudent să frânezi, lăsându-l să treacă, sau chiar virând maxim spre acostament, decât să te mulţumeşti să aprinzi farurile, păstrând viteza.
Cred că agresivitatea la volan a românilor poate fi pusă în legătură cu ritmul de viaţă şi cu lipsa totală de repere. Amenzile în exces nu vor rezolva situaţia. Altundeva trebuie umblat.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Băsescu,zicea odată că nu avem nevoie de autostrăzi! Acum ,după acest articol cred că a avut interes pentru scădea numărul populaţiei din această ţară!!!!!! Pe drumuiri mai mor câţiva ,în mină alţi câţiva, ba prin spitale,etc şi uite aşa face rost de bani la buget ,bani pe care nu-i mai dă la cei morţi......dar aşteaptă votul lor.........Mare dreptate ave-ţi d-le Gruian ,cănd apucă BMW pe mâna lu neica nimeni în materie de şoferie ,e prăpăd.Acum câteva zile am făcut referire la DN7, că-i de toată jena ,unde poţ -e linie continuă , unde ai putea -e curbă, aşa că.........du-te gică ,du-teeee..........

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

5 ore ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

14 ore ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

14 ore ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

14 ore ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

16 ore ago

TELEFON MOBIL SUSTRAS ÎN STAȚIA CFR PETROȘANI. CEL BĂNUIT DE COMITEREA FAPTEI, IDENTIFICAT ȘI REȚINUT ÎN ACEEAȘI ZI DE POLIȚIȘTI

Operativitatea polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani a condus la identificarea și…

17 ore ago