Cum s-au amenajat birourile administrative actuale de la spitalul județean. Cu implicare

Magdalena Șerban

Fără sprijinul conducerii județene, Spi­ta­lul Județean de Urgență Deva nu ar fi ajuns la condițiile pe care le oferă la ora actuală atât pacienților, cât și personalului an­ga­jat. Fondurile europene au ajutat foarte mult la modernizare și dezvoltare, dar pe lângă acestea extrem de importante sunt și sumele alocate de Consiliul Județean Hunedoara, căruia unitatea medicală îi este subordonată. Laurențiu Nistor, pre­șe­dintele CJ, a avut un aport major în evo­luția spitalului devean.

Nu există nu se poate
,,Să ne amintim cum erau birourile ad­ministrative. Oamenii nu trebuie să aibă astfel de condiții în care să lucreze în spital. M-am dus la ADR VEST și am cerut în­țelegere. Am spus că vrem concomitent cu UPU nou să facem și birourile pentru ad­ministrație, deasupra. Condiția lor a fost să terminăm în același timp cu ei, să finalizăm în același timp și să facem și recepția tot în același timp. Dacă se făcea recepția la UPU nu ni se mai permitea să facem mizerie peste construcția făcută din fonduri euro­pene. Și iată că acum aici sunt birouri. Este bine că se poate face și la noi. Condițiile sunt de nivelul Bucureștiului”, a spus pre­ședintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

La ora 19.00, la nivelul județului mai există aproximativ 10.000 de consumatori afectați de lipsa curentului electric

Operatorul de energie electrică acționează și la această oră pentru remedierea defecțiunilor, având în teren…

4 ore ago

Bărbat depistat circulând pe un drum închis, sub influența alcoolului, la Vulcan

La data de 2 ianuarie 2026, la ora 15.38, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan…

14 ore ago

🚨 ATENȚIE, CONDIȚII DE IARNĂ! ❄️🚗

❄️ Ninge în întreg județul, iar carosabilul este acoperit cu zăpadă. Circulația se desfășoară în…

15 ore ago

4 tineri ajutați de jandarmii montani după ce au alunecat cu mașina într-o râpă

În după-amiaza zilei de 30 decembrie, în jurul orei 16.00, în timp ce patrulau pe…

4 zile ago

Umbrarescu a cumparat combinatul siderurgic din Hunedoara

Ziarul Financiar scrie ca Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic antreprenor din construcţii, a semnat un…

4 zile ago