Cum s-a împărţit bugetul de la Consiliul Judeţean

Sorina Popa

Ieri, aleşii judeţeni au împărţit 21 de milioane de lei primăriilor pentru echilibrarea bugetelor locale, dar şi pentru reparaţiile şi întreţinerea drumurilor judeţene.

Liberalii au primit 33 la sută din suma totală
„Până acum, nu a existat nici o procedură pentru stabilirea împărţirii acestor sume defalcate. Am dat 33 la sută din sume colegilor de la PNL. Apoi, au fost nişte solicitări, de acum o lună, prin care fiecare UAT (unitate administrativ-teritorială) trebuia să spună cum vrea să cheltuiască banii respectivi. Următorul argument au fost angajamentele CJ Hunedoara la ceea ce înseamnă cofinanţarea sau contribuţia pe obiective în UAT-uri, cum ar fi Casa de Cultură din Hunedoara şi cea din Orăştie, Muzeul Civilizaţiei Dacice pe care vrem să-l facem în Orăştie, implicarea în gestionarea deşeurilor şi master planul pentru apă şi canalizare. Încercăm să fim echilibraţi şi coerenţi în ceea ce priveşte repartizarea meritată a acestor sume”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.
Astfel, municipiul Deva a primit 200.000 de lei pentru echilibrarea bugetului local, în timp ce Primăriei comunei Crişcior îi revine, în acest caz, 400.000 de lei, Primăriei Dobra, 425.000 de lei. Mircea Bobora a afirmat că va propune consilierilor ca în luna august a acestui an să vină cu propuneri pentru criteriile care vor sta, de la anul, la baza repartizării sumelor de la judeţ către primării. Tot ieri, consilierii judeţeni au aprobat ca banii pentru reparaţiile şi întreţinerea drumurilor judeţene să nu mai fie repartizaţi primăriilor, ci să rămână la dispoziţia instituţiei judeţene. Este vorba de aproape 12 milioane de lei.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Locuiesc in Com.Crișcior pe Str.Valea Morii.Va rog a veni sa face ti niste fotografii si a scrie un articol despre cum arata.Este ca acum 100 de ani,si nu se vrea a se introduce canalizarea cum este in toată comuna.Multumesc

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

7 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

7 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

20 de ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

20 de ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

22 de ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

o zi ago