Categories: Editorial

Cum ne facem de mirul lumii

Aşa cum puteţi citi în interiorul ziarului, Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a sancţionat drastic handbalul românesc, lucru care pune sportul nostru şi, de ce nu, România, într-o lumină cât se poate de proastă în faţa forurilor sportive europene şi internaţionale, în faţa lumii.
Motivul sancţiunilor este cât se poate de clar: antrenorul naţionalei masculine de handbal şi un vicepreşedinte al federaţiei au încercat să mituiască brigada de arbitri din Danemarca, venită la Oradea să conducă meciul retur dintre naţionala noastră şi cea a Muntenegrului, din play-off-ul  pentru calificarea la turneul final al CM din 2009. Cum au încercat să-i mituiască? Oferindu-le fiecăruia din cei doi arbitri câte 30.000 de euro şi câte o prostituată la cameră, la hotel.
Danezii, oameni cinstiţi, au refuzat şi au raportat totul EHF, iar Tribunalul de Arbitraj al Federaţiei Europene de Handbal, în urma probelor, a decis excluderea antrenorului naţionalei masculine de handbal şi a fostului vicepreşedinte al federaţiei pe câte cinci ani din orice competiţie internaţională şi li s-a interzis dreptul să deţină vreo funcţie care să aibă vreo legătură cu EHF. De asemenea, Federaţia Română de Handbal a fost amendată cu 27.500 de euro, iar naţionala masculină de handbal a fost exclusă timp de doi ani din orice competiţie internaţională. Această ultimă pedeapsă a fost însă dictată cu suspendare, urmând ca FRH să fie ţinută patru ani sub observaţie, o recidivă ducând la suspendarea echipei naţionale.
Deci, acestea sunt faptele, făcute publice, ieri, de forul handbalistic european. Bineînţeles, că ai noştri nu recunosc nimic şi zic că vor face recurs, deoarece, vorba aceea, ei nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.
Hai să fim serioşi. Noi îi credem pe cei doi arbitri danezi. Suntem în stare să băgăm mâna în foc că lucrurile s-au petrecut chiar aşa cum au raportat ei. Şi facem această afirmaţie în deplină cunoştinţă de cauză. Nu doar cei din fotbal, handbal şi alte sporturi de echipă ştiu cum stă la noi chestia cu arbitrii. Oferirea de bani arbitrilor şi de fete la cameră este o practică veche pe plaiurile mioritice. Pe vremea în care construiam socialismul multilateral dezvoltat, arbitrii – în special cei de fotbal – erau gratulaţi în mod curent cu asemenea favoruri. Toată lumea ştia, inclusiv poliţiştii, securiştii şi activiştii de partid, dar nimeni nu vorbea nimic, toţi treceau acest lucru cu vederea, mulţumiţi că echipa oraşului se află pe un loc bun în clasament, sau aspiră la promovare. Dar, ce să mai vorbim. Scandalul de la FC Argeş, tot pe motiv de cumpărarea arbitrilor, este încă în actualitate. De aceea, avem curajul să băgăm mâna-n foc că a existat tentativa de mituire a arbitrilor danezi.
Necazu-i că, uite aşa, ne facem de minune în lume. Nu-i destul că ni s-a dus buhul în Europa cu hoţii, cerşetorii şi violatorii noştri. Acum ne facem de mirul lumii şi în sport.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

o zi ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

o zi ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

2 zile ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

3 zile ago