Cum își bat joc guvernanții de dascăli dar și de elevi

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat, ieri, că ministerul nu va lăsa nici un elev fără situaţie încheiată şi fără posibilitatea, dacă se află în clasa a VIII a sau a XII a, de a da exa­menele.
Dascălii continuă și astăzi greva ge­nerală, școlile sunt goale, iar lucrurile nu se anunță foarte bune nici în perioada următoare. Paul Rusu (foto), liderul Sindi­catului Învățământului Preuni­versitar Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „astea nu sunt negocieri, ceea ce fac guver­nanții cu noi. Acum, ne taie opt zile din salariu, dar cine a numărat zilele de gre­vă, cum știu guvernanții cine participă azi și mâine la protest?”.
Astăzi, la București sunt așteptați la protest câteva zeci de mii de dascăli, iar în Deva s-au anunțat aproape 1.000 de participanți la marșul care începe de la Inspectoratul Școlar, Primăria Deva, Casa de Cultură, Prefectură. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Ilia: finalul anului 2026 înseamnă și final de mega proiect. Încă puțin până când gazul va aduce plusvaloare

Magdalena Șerban Introducerea rețelei de gaze na­tu­rale în comuna Ilia se află în plină exe­cuție,…

4 minute ago

Casă nouă pentru corviniști: S-a semnat contractul pentru demolarea vechiului stadion din Hunedoara. O arenă de 54 de milioane de euro îi va lua locul

Baza sportivă din Hunedoara intră oficial într-o nouă eră. Primăria Municipiului Hunedoara a semnat contractul…

4 minute ago

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

3 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

3 zile ago