Liberalii hunedoreni s-au gândit că nu este timp de pierdut şi s-au decis, în sfârşit, să-şi desemneze candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Astfel, liderul judeţean al liberalilor, deputatul Lucian Heiuş (foto), a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că în lupta pentru desemnarea candidatului respectiv, s-au înscris patru liberali.
Procedură complexă
Aceştia sunt Adrian David, actualul administrator public al municipiului Deva, Vasile Iorgovan, fostul şef al AJOFM Hunedoara, Mircea Rovinaru, primarul comunei Vălişoara şi Daniel Răducanu, primarul comunei Baru.
”În luna ianuarie a anului viitor, ne vom aduna, primarii şi cu mine, şi, prin vot secret, va fi desemnată propunerea primarilor. Această candidatură va fi validată, după aceea, în Biroul Politic Judeţean, iar votul final va fi dat de Colegiul Director din care fac parte toţi primarii, viceprimarii, preşedinţii de organizaţii, parlamentarii şi consilierii judeţeni“, a spus deputatul PNL Lucian Heiuş.
Potrivit acestuia, procedurile, dacă totul merge bine şi candidatul ales va obţine jumătate plus unu dintre voturile colegilor, vor fi finalizate până în 1 februarie 2020. ”Fiecare candidat va propune un proiect pentru judeţ”, a adăugat Heiuş.
Are încredere în cei patru
„Sunt patru colegi în care eu am încredere, care au dovedit în activitatea pe care au desfăşurat-o că sunt oameni cu mare experienţă în administraţia publică, oameni cu viziune. Am convingerea fermă că cel care va fi desemnat să candideze va şi câştiga alegerile în iunie, anul viitor“, a afirmat preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, Lucian Heiuş.
Liderul PNL Hunedoara a mai spus că modalitatea aleasă pentru desemnarea candidatului la preşedinţia CJ Hunedoara „este cea mai democratică din ultimii 30 de ani“, oricine având posibilitatea să se înscrie în această cursă. În judeţul Hunedoara, PNL are 32 de primari.
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…
Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…
O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…
Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…