ActualitateFlash

Cum îi obligă Ministerul Sănătăţii pe pacienţii de la spitalul judeţean să stea cu gândacii în pat

Sorina Popa

Imagini cu un gândac care se plimbă în farfuria unui bolnav al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva au apărut pe reţelele de socializare. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Daniela Roşca, a declarat că dezinsecţiile au fost făcute la timp şi că s-au efectuat verificări după ce imaginile au apărut în spaţiul public.
„Au mai fost probleme în altă parte şi tot aşa, s-a dus echipa şi a făcut dezinsecţia. Se face în fiecare săptămână. Serviciul SPIAAM, prin agenţii de dezinfecţie, deratizare, dezinsecţie, în fiecare săptămână, merg pe Secţia de Cardiologie, în timpul săptămânii. Ei fac şi dezinfecţia la nivel înalt pentru bacterii, fac şi pentru gândaci, vine şi firmă din exterior”, a declarat managerul spitalului devean, Daniela Roşca.
Aceasta adaugă că gândacii ar putea fi aduşi de acasă de pacienţi: „Mai sunt câte unul-doi rătăciţi. Din punctul meu de vedere, în saloane nu se intră corespunzător, pentru că oamenii vin de acasă, cu bagajele şi cu tot felul de lucruri. E suficient să aducă un puiuţ care se înmulţeşte, pentru că într-adevăr temperatura în spital e mai ridicată, oamenii stau în pijamale. Noi suntem în proces de reparaţii capitale şi atunci o parte din spital şi vestiarul urmează să fie reparate, şi acolo sunt probleme, dar dacă este pe Secţia de Cardiologie, nu ar trebui să fie acolo. Fiind în procesul de reparaţii capitale, în nebunia aceasta în care suntem la limita funcţionării, ca să zic aşa, întrucât Ministerul a blocat fondurile, nu avem de unde să le reparăm pe toate odată“.
MESAGERUL HUNEDOREAN a semnalat în repetate rânduri condiţiile mizere în care sunt nevoiţi să stea pacienţii Secţiei de Cardiologie, dar şi cadrele medicale. Asta, deoarece Ministerul Sănătăţii nu a catadicsit să spună dacă va continua investiţia de la spitalul devean. În aceste condiţii, deşi secţia nouă de Cardiologie este finalizată în proporţie de peste 90 la sută, nu poate fi făcută mutarea, pentru că Ministerul Sănătăţii a blocat fondurile necesare finalizării lucrărilor, aşa că noua secţie nu poate fi ocupată.

One thought on “Cum îi obligă Ministerul Sănătăţii pe pacienţii de la spitalul judeţean să stea cu gândacii în pat

  • „tot feluri de lucruri”…cand norma de hrana e 10 lei pe zi, cand nu ai hartie igienica la baie, e normal sa aduci „tot felul de lucruri”…asigurati conditii decente si umane si oamenii nu se vor muta de fiecare data cand sunt internati…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura