Comunitate

Cum descărcăm certificatul digital Covid

Adriana Năstase

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunţat adresa site-ului de unde, de la 1 iulie, va putea fi descărcat cer­ti­ficatul digital Covid necesar mai ales pentru călătoriile în străinătate.
Totodată, Andrei Baciu a anunţat şi că gu­vernul pregăteşte legislaţia aferentă. Astfel, în cazul în care nu au acces la Internet, vor exis­ta şi alte modalităţi prin care cetăţenii vor putea ajunge în posesia documentului. Cer­ti­ficatul va putea fi descărcat de la 1 iulie de pe platforma pusă la punct de STS şi ca va fi disponibilă la adresa: certificat-covid.gov.ro.
„Pe această platformă vom intra, ne vom face un cont cu o adresă de email şi vom pri­mi un link pentru a verifica dacă suntem cine pretindem că suntem”, a declarat Baciu.

În două feluri
Iar pentru persoanele care nu au acces la Internet, a arătat secretarul de stat, cum s-a procedat şi la programare la vaccinare, va exista posibilitatea ca aceste certificate să poa­tă fi descărcate fizic în două feluri. Do­cu­mentul va putea fi obţinut fie cu ajutorul medicului de familie, fie cu ajutorul Direcţiei de sănătate publică din judeţul aferent.
„Ele vor putea ridica documentul şi în for­mat metric, pe hârtie, şi va conţine şi codul QR respectiv, care se scanează la punctele de trecere a frontierei. Este un lucru foarte sim­plu, cum facem şi cu biletul de avion, mergem sau cu telefonul, sau cu hârtie unde este im­pri­mat codul QR. Important este să existe codul QR, fie că este o poză pe telefon, pe WhatsApp etc sau pe hârtie”, a explicat Andrei Baciu.
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a aprobat pe 9 iunie, definitiv, certificatul digital al UE privind Covid. În România va deveni operaţional de la 1 iulie.
Certificatul digital va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la tes­tul Covid. În practică, va fi vorba de trei cert­if­icate distincte. Se introduce un cadru comun la nivelul Uniunii pentru a asigura intero­pe­ra­bi­litatea certificatelor şi capacitatea de a le ve­rifica în întreaga Uniune Europeană.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura