Categories: Sport

Cum a reușit Gina Gogean incredibilul

Derulat sub titlul generic ”Cam­pi­onii României”, evenimentul, orga­ni­zat recent de DJST Hunedoara, s-a dovedit a fi o acțiune plină de en­tu­ziasm, pasiune și bucurie din partea copiilor veniți de la mai multe școli din municipiul reședință de județ.

Exemplu
Aceștia au avut prilejul să pătrundă în culisele marilor sportivi și chiar să urce la modul imaginar pe marile podiumuri ale lumii. De altfel, invitatul special, marea gimnastă Gina Gocean Groza, a reușit să-i poarte pe aceștia într-un carusel al emoțiilor și fericirii pe care le poate oferi sportul în ge­neral. „Au fost întrebări, răspunsuri, foto­grafii și autografe, dar mai mult decât atât, cred că am reușit să trezim acea dorință ațipită în mintea și sufletul generației tinere actuale, și anume dorința de a face sport. Iar Gina Gogean, căreia îi mulțumim pentru că a răspuns invitației noastre de a ne însoți în această încercare, de­loc simplă, a reușit incredibilul. A iz­butit să ofere acel exemplu fantastic, acea motivație pe care o poate oferi doar un mare campion și, deopotrivă, a reușit să stârnească energia spe­ci­fică tinereții și copilăriei de altădată. Și am văzut mulți copii care vor să facă mișcare, să facă sport, să fie să­nă­toși practicând un sport, indiferent care ar fi acesta”, apreciază Kacsó Doboly Izabella Mária, directorul Di­rec­ției Județene pentru Sport și Ti­neret Hunedoara.
„Campionii României” este un pro­iect al DJST Hunedoara, reeditat în acest an de consilierii de sport ai Direc­ției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara și se adresează elevilor și studenților din întreg ju­dețul. Prin diverse întâlniri și dezba­teri motivaționale susținute cu spri­ji­nul unor mari campioni sau mentori ai acestora, proiectul amintit are ca deziderat promovarea sportului pen­tru toți prin atragerea copiilor și ti­ne­rilor către activitățile sportive, dar și prin crearea unui format competitiv și creșterea interesului pentru un do­meniu atât de frumos și care poate oferi atât de multe satisfacții.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oameni cu grade, cu funcții în împărțirea drep­tății ori diferite per­soane cu repu­tație bună sunt…

8 minute ago

Bulina albă

Iuliu Winkler, europarlamentar hunedorean Pentru că a fost recompensat cu titlul de „Doctor Honoris Causa”…

19 minute ago

Bulina neagră

Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a schinguit un cățel al străzii…

20 de minute ago

Minoră cu autism, incendiată de un adolescent recidivist într-un centru din Vulcan

Cazul șocant a avut loc într-o casă familială din Vulcan, în vara anului 2024, unde…

25 de minute ago

Aproape 12.000 de lei pierduți la „păcănele” de o angajată a sălii de jocuri

Aproape 12.000 de lei a băgat an­gajata, sperând la un câștig care n-a mai venit.…

25 de minute ago