Categories: Actualitate

Cultură de cannabis crescută în solar

Ideea care i-a și adus o condamnare pentru trafic de droguri i-a aparținut unui tânăr din Hunedoara. Și-a făcut în gospodărie un solar iar în loc de roșii și castraveți și-a cultivat marijuana.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul și-a cumpărat în cătunul Țața o gospodărie, a îngrădit-o astfel încât să nu se vadă ce face în interior, construind un gard aco­perit de o folie de culoare verde. Alături de doi prieteni și-a făcut un solar în care creștea mai multe plante de cannabis. Pentru a-și monitoriza cultura, trafican­tul avea montată și o cameră de supra­veghere chiar pe seră. În baza infor­mațiilor obținute de polițiștii de la Crimă Organizată, la gospodăria traficantului s-a desfășurat o percheziție și s-a cons­tatat că ”a fost organizată de către acesta o adevărată fermă de cultivare cannabis, compusă din corp de clădire și solar unde au fost găsite urmele cultivării a aproximativ 200 de plante de cannabis, care par a fi recoltate foarte recent, mai fiind identificată toto­dată și masă vegetală ce pare a apar­ține genului cannabis. În conti­nua­re, s-a stabilit că plantele de cannabis proaspăt recoltate ar fi putut fi puse la uscat în vedere pregătirii pentru vân­zare în localitatea Răcăștie”, se arată în dosar. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat pentru trafic de dro­guri la o pedeapsă cu suspendare, însă procurorii au făcut apel. Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea și a des­ființat în parte sentința penală atacată, sub aspectul laturii penale, în ceea ce privește durata măsurilor preventive privative de libertate computate și cantitățile de fragmente vegetale su­puse confiscării. Astfel, judecătorii au dis­pus confiscarea cantităților de dro­guri ridicate de la traficant. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un scandal este pe cale să izbucnească după ce un personaj…

50 de minute ago

Bulina albă

Alexandru-Valentin Lupea, polițist Pentru că îmbină fericit datoria de polițist cu pasiunea pentru speologie.

51 de minute ago

Bulina neagră

C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce a încălcat…

51 de minute ago

Noutate! Din acest an, clase de liceu cu profil teologic și în municipiul Deva la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina”

Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” vă invită să participați la Ziua Porților Deschise, organizată în…

53 de minute ago

Bărbat reținut pentru 24 de ore, bănuit de încălcarea unui ordin de protecție

Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un băr­bat bănuit de încălcarea…

55 de minute ago

Droguri găsite la un traficant băgat în arest

Un bărbat din județul Hunedoara a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de…

55 de minute ago