Categories: ComunitateFlash

Cultivatorii de usturoi vor beneficia din acest an de sprijin financiar

Magdalena Şerban

Agricultorii sunt încurajaţi să înfiinţeze culturi de usturoi, pentru fiecare hectar cultivat ei urmând să primească un sprijin financiar de 1.000 de euro. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se vor plăti beneficiarilor într-o singură tranşă pe an, programul fiind stipulat să se deruleze în intervalul 2019 – 2021. Bugetul alocat pentru 2019 este de 2.000.000 de euro (9.300.000 de lei).

„Cererile se depun la sediul nostru din Deva, Str. 22 Decembrie, de luni până vineri, între 8:30 şi 16:30, până la data de 15 mai, inclusiv. Sunt consideraţi eligibili producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008, precum şi producătorii agricoli persoane juridice. Obligatoriu, beneficiarii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum trei kg de usturoi/10 metri pătraţi, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află terenurile cultivate cu usturoi în anul de cerere şi să facă dovada producţiei realizate, prin documente justificative. Cât priveşte valorificarea producţiei, ea se realizează în perioada 1 iulie – 29 noiembrie, inclusiv. Documentele justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) care atestă comercializarea producţiei de usturoi valorificate în 2019 se depun la noi, până la data de 29 noiembrie, inclusiv. Ce pot să mai spun e că avem deja doritori care şi-au manifestat interesul pentru acest program“, a arătat Călin Marian (foto), directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara.
Măsura vine în contextul unei diminuări constante a suprafeţelor cultivate şi a producţiei de usturoi, din pricina costurilor foarte mari pe care le implică. De altfel, din datele Ministerului Agriculturii, în perioada 2010-2017, trendul general al producţiei a fost unul descrescător, ajungându-se la importuri de peste 6.000 de tone. Pe de altă parte, reprezentanţii instituţiei hunedorene le reamintesc crescătorilor de ovine că pot primi ajutorul de minimis pentru comercializarea lânii (1 leu/kg vândut) şi în anul curent, data de 28 martie fiind termenul-limită de înscriere. De asemenea, producătorilor de tomate li se oferă un sprijin financiar anual în cuantum de 3.000 de euro, mai având timp să fie trecuţi pe listă până în 15 martie. „Vineri, începând cu ora 10, vom avea o întâlnire de informare cu crescătorii de oi din zona Haţeg, dar în egală măsură vom face cunoscute şi detaliile legate de celelalte programe guvernamentale aflate în proces de derulare“, a adăugat Călin Marian.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago