Categories: ActualitateFlash

Cui ar trebui să îi fie frică de ANAF? Fac sau nu fac preoţii evaziune fiscală?

Oana Mihnea

Evenimentele mai triste sau fericite din viaţă ne aduc inevitabil în contact cu Biserica. Dar, ca să ai parte de slujbele cuvenite în astfel de momente, trebuie să scoţi bani din buzunar, pentru care nu primeşti nici un fel de chitanţă, deşi conform legii, eliberarea chitanţei este absolut obligatorie. Preoţii omit adesea să facă acest lucru şi asta nu poate decât să te ducă cu gândul la săvârşirea unei evaziuni fiscale, care este considerată infracţiune.
Adevăr muşamalizat cu sfinţenie
Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează lucrurile la nivelul unei parohii, am luat legătura cu purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, preotul Gabriel Miricescu. Acesta a explicat că taxele trebuie numite de fapt contribuţii şi sunt stabilite la nivelul consiliului parohial, format din cel puţin şapte credincioşi. Împreună cu preotul, fiecare parohie decide cât trebuie să plătească un enoriaş în astfel de momente. „În general, pentru o nuntă se plăteşte între 50 şi 100 lei, la înmormântare între 20 şi 50 lei iar pentru un botez, până în 100 de lei. Aceste contribuţii nu sunt impozitate şi sunt utilizate în folosul bisericii şi al credincioşilor. La noi în judeţ, toţi preoţii dau chitanţă pentru ceea ce oficiază, nu ştim să existe cazuri unde să nu se întâmple acest lucru“, a declarat preotul Gabriel Miricescu.
Chiar şi în aceste condiţii, am întrebat reprezentanţii ANAF cu privire la situaţie. Mai precis, dacă un preot nu eliberează chitanţă pentru o sumă încasată, este evaziune fiscală sau nu? Purtătorul de cuvânt al ANAF, Alexandru Cristea, a menţionat următoarele: „Codul fiscal prevede că Biserica este scutită de la impozitarea pe profit. Dar, da, dacă nu emite chitanţă, este evaziune fiscală“.
Sunt 250 de preoţi în judeţ
Un preot câştigă între 1.000 şi 1.800 lei lunar, în funcţie de mai multe criterii, din care statul asigură un procent de 60 la sută, iar restul vine din contribuţiile enoriaşilor pe care la achită la biserică. În condiţiile în care în judeţul nostru sunt 250 de preoţi, statul asigură lunar 225.000 lei pentru salariile acestora. O altă problemă cu greu înţeleasă de oameni este aceea a unui alt tip de contribuţie, care trebuie plătită anual de enoriaşii dintr-o parohie, pe membru de familie, pentru a fi susţinută biserica. Preotul Gabriel Miricescu a precizat că şi  cuantumul acesteia este stabilit tot la nivelul consiliului parohial. Totuşi, între unele parohii, diferenţele de plată sunt foarte mari. Explicaţia este următoarea, unde sunt mai puţini enoriaşi, cotizaţia anuală plătită bisericii este mai mare, ca să poată fi susţinută biserica, iar în parohiile cu un număr mai mare de credincioşi, aceştia plătesc o cotizaţie mai mică.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • minciuni,popi colecteaza pentru salarizarea proprie de la enoriasi de la 30000ron in sus pe an, pentru care nu platesc nimic

  • Cucoana o sa ajungi Ministreasa la finante.
    Succesuri.
    Si , daca nu-ti convine vechitura asta de Biserica , care e plina de pacate , ca si noi enoriasii sai , de ce nu mergi matale la fratii neoprotestanti ? ! Confortu' - comfort, chitanta - chitanta . Toate lucrurile sunt perfecte , iar fratii , toti fara osebire sunt ... "sfinti". Io ai cred pe cuvant ca ei asa zic, si ei spun ca nu mint.
    Serios acuma , de la noi au plecat multi acolo, cei mai multi.
    Noi suntem rai dom'soara , si prosti , nu prea cerem noi chitanti , ca ce sa facem cu ele ?!
    Apropos , daca vreodata in viata vei vrea sa mergi pe la vreun popa , sa nu cumva sa te intinezi, ca popii nostrii e lacomi si cine stie ?!
    Sa-ti ajute Dumnezeu cu subiecte mai interesante, si sa te lumineze cum e cu banii jurnalistilor care-si iubesc taraaa... ca toata ziulica arunca-n ea cu ce le vine la gura , si nu ma mir ca si-n Sfanta Biserica fac la fel.
    Mai in urma vreme Tarii si Bisericii li se spunea Mama, acum ca neoprotestantii nu cred in Maica Domnului I se spune Tarii ... romanica si nici macar nu se mai scrie cu litera mare. Toate subiectele "tinerilor" se vor "soc", "bomba", etc, negative sa fie, ca deh' audienta conteaza.
    Cu domnisorele ca matale duduca Oana si cu alde d'soara Petrescu , scolite prin strainataturi miscam noi bolovanul tarii inainte.
    Era sa uit, esti prietena domnului Remus Cernea ?

  • Pentru Ioan Hatieganul - Oare nu vrei dumneata sa pleci mai bine spre Cipru,Monte Carlo sau alte paradisuri fiscale unde nu ai nevoie de chitante?Eu unul nu vreau sa-i las B.O.R. nici un leu la negru.Presteaza popii servicii? Sa taie factura si chitanta!!!Toti prestatorii de servicii fac asta...Daca urci in 6 local si nu-ti da bilet zici ca fa Marian Muntean evaziune...daca platesti lumanari si slujbe la biserica si nu ceri chitanta zici ca esti evlavios! Sau poate esti si tu ...un Batman mai mic si trebuie sa-ti sustii furtul dn buzunarele enoriasilor cu pseudoargumente .Legea e pentru toti,indiferent de statutul social si indiferent de apartenenta la un cult religios sau altul. IMPOZITATI BISERICILE !!!!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago