Categories: Actualitate

Cu porcul pe Internet

Carmen Cosman

Tradiţionalul porc de Crăciun poate fi cumpărat, în judeţul Hunedoara, şi de pe internet, nu numai din tradiţionalele târguri. Zeci de anunţuri au împânzit spaţiul virtual, iar crescătorii de animale îşi laudă marfa, care mai de care.

Oamenii sună, compară ofertele şi o aleg, bineînţeles, pe cea mai avantajoasă, că doar în aceste vremuri de criză, orice leu contează. Iar proprietarii porcilor au înţeles că, pe lângă tradiţionala reclamă, negocierea este acum sufletul comerţului, aşa că vin cu tot felul de oferte, dar sunt dispuşi să lase şi la preţ. Unii spun că merge nesperat de bine. Alţii, însă, încă mai aşteaptă clienţii.
Ionel Spanior este din comuna Rapoltu Mare. Şi-a postat
oferta pe internet, pe un site specializat în vânzări. Cei 7 lei pe kilogram, dar este dispus să mai lase la preţ. „Nu merge foarte bine. M-au sunat, dar atât deocamdată. Dau kilogramul cu 7 lei, în viu, dar, dacă omul vrea să cumpere, mai negociem”, ne-a declarat întreprinzătorul. Pentru o familie din Gurasada, afacerea s-a dovedit, însă, de mare succes. „Am avut nouă porci şi nu mai avem nici unul. I-am vândut şi de la vecini, aşa succes a avut anunţul nostru”, ne-a povestit doamna Ana.
Pe Internet, kilogramul de porc viu se vinde cu preţuri cuprinse între 7 şi 10 lei. Nu se asigură transportul, dar există tot felul de bonusuri.  Astfel, un crescător este dispus să taie porcul şi chiar să-l tranşeze, numai să-şi atragă clienţii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Ministrul Mediului, Natalia Intotero: „Problemele grave de mediu, lăsate în urmă de exploatările miniere închise, nu mai pot fi ignorate!”

CAVNIC, Maramureș - Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a efectuat vineri, 13 noiembrie…

2 zile ago

POLIȚIȘTII DIN BRAD AU IDENTIFICAT UN BĂRBAT BĂNUIT DE ȘANTAJ, ÎN URMA UNOR INVESTIGAȚII COMPLEXE ȘI A DOUĂ PERCHEZIȚII DOMICIARE

Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…

2 zile ago

Efecte fenomene meteorologice (ora 14.00)

În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…

2 zile ago

Trei bărbați din județul Hunedoara, condamnați la închisoare, au fost ridicați de polițiști și încarcerați la Penitenciarul Deva

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

3 zile ago