Echipa de popice a clubului Inter Petrila îşi propune câştigarea unei medalii la Finala Campionatului Naţional de Seniori, care va avea loc în perioada 23-26 aprilie, la Ploieşti. Popicarii antrenaţi de Marcel Dobrică vor lupta pentru medalii cu reprezentanţii grupărilor Electro Mureş Târgu Mureş, Olimpia Iaşi şi CFR Cluj. „Obiectivul nostru este câştigarea unei medalii la fel ca şi anul trecut, când am ocupat locul trei şi am obţinut bronzul”, a declarat antrenorul Marcel Dobrică.
Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…
Pentru a evita incidentele, sfătuim pietonii să circule pe mijlocul trotuarelor, la distanță de clădiri,…
ora 11.00 Situația actualizată a intervențiilor autorităților din județul Hunedoara referitoare la înlăturarea efectelor…
Ca urmare a ninsorilor din ultimele două zile, suntem - și astăzi - în teren…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au reținut, la data de 9 ianuarie a.c., doi…
⚠️ Stimați cetățeni ai comunei Pestișu Mic, în primul rând vă mulțumim pentru înțelegerea de…