ACS WEST Deva a dat startul prezentării lotului pentru sezonul competițional 2025-2026.
„Începem cu cei care apără poarta și cu cel care va dirija echipa.
În fruntea personalului tehnic va fi nimeni altul altul decât Florin Matei, o adevărată legendă a futsalului românesc! Cu o experiență vastă și incomparabilă ca jucător și cu perioade în care a avut și rolul de antrenor, Florin va fi alături de noi pentru al doilea an la rând și va încerca să ducă echipa cat mai sus!
În poartă, ne bazam în continuare pe cei doi care au apărat buturile și în sezonul precedent:
Andrei Dinicuța, portar de lot național, născut în 2000, originar din Galați, un jucător matur și cu experiență, pregătit să închidă poarta oricărui adversar! Reprezentant al noii generații de portari români, Andrei este un pilon important în angrenajul echipei noastre.
Bogdan Costică, născut în 2006, un tânăr promițător care a demonstrat deja calități excepționale atât la nivel U19, cât și în meciurile echipei de seniori. Evoluțiile sale din ultimele sezoane ne dau mari speranțe pentru viitor!
Suntem pregătiți să construim un sezon nou, cu noi ambiții, iar aceștia sunt doar primii pași!”, se arată într-un comunicat al celor de la ACS WEST Deva. (A.N.)
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…