Actualitate

Cu banii daţi şi cu robinetul uscat

Natalia Bumbac

O familie din Deva se află în mare încurcătură din vina, se pare, a unor bâlbâieli ale autorităţilor, dar şi a unor furnizori de servicii. După ce şi-au construit o casă, în care au investit ani întregi de muncă, s-au trezit că nu pot locui în ea, deoarece nu au apă potabilă.
Conducta era a vecinului
În 2015, Anghel Florin Popa (foto) a demarat formalităţile pentru a-şi construi o casă pe strada Retezat, din cartierul Zăvoi, din Deva. A încheiat contractele pentru curent şi gaze, după care a trecut la cel pentru apa potabilă. A mers la SC Apa Prod SA Deva, de unde a fost îndrumat către o firmă de proiectare, care să-i întocmească schiţa tehnică pentru branşamentul individual. „Ne-au trimis la un proiectant agreat de ei, SC Voronconstruct SRL Deva. După ce a fost întocmit proiectul, am mers cu el la Apa Prod, unde ni s-a dat avizul de execuţie. S-a făcut lucrarea, am plătit-o şi timp de mai multe luni am avut apă. Dar, când am mers să închei contractul cu Apa Prod, am fost refuzat. Iar, în scurt timp ne-au oprit apa, pe motiv că ţeava prin care se alimenta casa noastră nu este a lor. Am aflat că respectiva conductă a fost introdusă de un vecin, în regie proprie. Vecinul le-a cerut celor de la Apa Prod să ne debranşeze, iar mie, ca să pot să folosesc conducta, mi-a cerut 5.000 de lei ” ne-a spus Anghel Florin Popa.
Bărbatul a mai explicat că i-ar fi dat vecinului banii, cu care a încercat să negocieze suma, dar nu a primit nici un act doveditor în schimb. Prin urmare, s-a îndreptat împotriva celor de la Apa Prod, printr-o acţiune în instanţă, considerându-i vinovaţi de situaţia complicată în care se află. Procesul se află pe rolul Judecătoriei Deva, nefiind soluţionat. Anghel Florin Popa ne-a mai spus că dacă pierde procesul, ceea ce ar fi absurd, deoarece el nu a greşit cu nimic, nu va şti cum să procedeze pentru a ieşi la liman din toată această încurcătură. Deveanul a mai precizat că atunci când i-a fost eliberată autorizaţia de construcţie de la primărie, în document era scris că lotul de teren unde urma să-şi ridice casa beneficiază de toate utilităţile.
„Vom introduce o conductă nouă”
Contactaţi pentru a ne da un punct de vedere despre problema relatată de Anghel Florin Popa, cei de la Apa Prod ne-au declarat că aşteaptă soluţionarea dosarului de la Judecătoria Deva, neavând alte explicaţii de oferit. „Problema la care faceţi referire face obiectul unui dosar aflat pe rolul instanţei, până la soluţionarea cauzei nu putem face nici o declaraţie”, a afirmat Andreea Morogan, purtătorul de cuvânt al SC Apa Prod SA Deva.
Totuşi, cheia rezolvării problemei pare a fi în acest caz la Primăria Deva, care este proprietara reţelei de conducte de apă şi canalizare, date în folosinţă celor de la SC Apa Prod SA Deva. Aflând despre situaţia familiei Popa, directorul tehnic al Primăriei Deva, Ciprian Răchită, ne-a declarat că va lua legătura cu proprietarul casei pentru a vedea cum stau exact lucrurile. Acesta ne-a mai spus că soluţia cea mai rapidă şi mai la îndemână va fi ca primăria să introducă o conductă pentru alimentare cu apă potabilă pe strada Retezat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura