CSŞ Deva, la înălţime la fileu

Ciprian Marinuţ
Nicolae Gavrea

Echipa de volei junioare I a CSŞ Deva este între cele mai bune şase formaţii din ţară, după ce s-a calificat la turneul final al Campionatului Naţional, prin clasarea pe locul doi în cadrul etapei semifinale disputate la Deva.

Noroc uneori, muncă întotdeauna
Aceasta a fost reţeta succesului echipei devene în opinia antrenorului principal, Liviu Grădinaru. „Pe tot parcursul turneului, sportivele care au intrat în teren au jucat cu suflet şi dăruire, au făcut risipă de efort şi au luptat fenomenal. În multe situaţii echipa noastră a fost mai valoroasă, mai bine organizată şi mai eficientă decât adversarele, dovadă că în meciul cu favorita CSS 2 Baia Mare, am avut trei mingi de meci, deşi am pierdut, scor 2-3. În alte momente, am fost ocrotiţi de noroc şi am câştigat, exemplul clar fiind meciul cu CSS Iaşi, în care ne-am impus cu 3-2, deşi ne-a trecut glonţul pe la ureche. Dacă am fi putut conta şi pe Ioana Hendrea, Oana Oneţ (accidentate) şi Bianca Han (accidentată chiar în primul meci) alta ar fi fost faţa echipei. Dar, important e că ne-am calificat şi am luat faţa favoritelor de la CSS 2 Baia Mare, care de fapt, au avut în lot echipa de junioare a României”, a spus Liviu Grădinaru.

Bucurie maximă
CSŞ Deva a obţinut trei victorii şi a suferit două înfrângeri în turneul găzduit de Sala de sport a Colegiului Naţional „Traian”. Devencele au dispus cu 3-0 de LPS Oradea şi LPS Cluj şi cu 3-2 de CSŞ Iaşi, cedând însă la limită, scor 2-3, în faţa echipelor CSS 2 Baia Mare şi CSS Sibiu. Graţie jocului favorabil al rezultatelor, CSŞ Deva a ocupat locul doi cu opt puncte, după CSŞ Sibiu, devansând echipele CSŞ 2 Baia Mare şi CSŞ Iaşi, şi ele tot cu opt puncte, dar cu un setaveraj inferior. După meciul cu CSŞ Iaşi, care a adus calificarea, bucuria a fost maximă, iar părinţii fetelor le-au stropit pe jucătoare cu şampanie. „Prin această calificare între cele mai bune şase echipe din ţară, am dat un fel de palmă Federaţiei, contrazicând clasamentul creionat înainte de start. Acum, ne pregătim şi sperăm ca la turneul final ce va avea loc la Rm. Vâlcea, începând cu 28 aprilie, să facem o figură frumoasă. Nu prea avem şanse în faţa echipelor CSU Tg. Mureş, CNMB Rm. Vâlcea şi CSŞ Constanţa, dar ne vom bate pentru locul patru cu CSŞ Sibiu şi CSŞ Timişoara”, a spus Liviu Grădinaru.
CSŞ Deva este una dintre puţinele echipe din ţară care se bazează pe jucătoare localnice, iar componenţa lotului devean este următoarea: Cristina Prutean, Oana Luca, Andra Resiga, Karina Bonţa, Bianca Han, Andreea Flore, Oana Luncan, Alexandra
Oprea, Zsuzsana Varga, Nora Varga, Roxana Drăgan, Cosmina Ciobanu şi Kinga Vincze.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare