Sport

CS Hunedoara a pierdut la limită amicalul cu Metalurgistul Cugir

Nicolae Gavrea

Echipa de fotbal CS Hunedoara a întâlnit sâmbătă, pe teren propriu, într-o partidă amicală de fotbal, formaţia Metalurgistul Cugir, în cel de-al doilea amical disputat în acest an.

CS Hunedoara are două victorii în jocurile de pregătire cu Sântămăria Orlea (11 – 0), respectiv Sportul Petreşti (3 – 1), dar în jocul disputat sâmbătă oaspeţii au câştigat cu 1 – 0, unicul gol al întâlnirii fiind înscris de Alin Şuteu, în minutul 47, cu un şut din marginea careului mare.
„Am primit golul la două minute de la reluarea jocului, la o greşeală în apărare pe partea dreaptă a lui Iacob şi Cristi Creciunesc, când noi încă nici nu ne aşezasem bine în teren. Practic, la pauză am schimbat echipa şi asta s-a văzut. Totuşi, având în vedere unde suntem în acest moment cu pregătirea, pot să spun că din punct de vedere fizic şi al angajamentului ne-am prezentat bine la acest meci cu Cugirul. Mai este de lucrat la traseele de joc, vom face asta în continuare. Mai avem câteva zile de cantonament până sâmbătă, pentru acumulările fizice, apoi vom pune accentul pe jocul cu mingea. Au lipsit în continuare Marcu – şi-a reluat săptămâna aceasta antrenamentele, dar nu am riscat să îl folosim la acest joc – şi Tecsi – care nu a putut lipsi de la serviciu, dar de marţi ni se va alătura în cantonament. Mai avem în lot câţiva juniori pe care nu i-am folosit astăzi, portarul Muşa, Toma, Chelemen, Ionescu şi Savu, ultimul venit în probe de la Băiţa”, a declarat la încheierea partidei Mircea Alic, antrenorul principal al CS Hunedoara.
Următorul meci de verificare pentru CS Hunedoara este programat sâmbăta viitoare, acasă cu Dacia Orăştie, echipă din Liga a patra judeţeană.
CS Hunedoara: Cobliş (min. 30 Jurcă, min. 60 Paşca) – Cr. Creciunesc, Dulap, Ionică, Doboş – Marinca (min. 30 Bloj), Herci, R. Cristian, Tătulea – Vasinc, Kocsis în prima repriză; au mai jucat Bularda, Ciucurescu, D. Creciunesc, Trăşcan – Iacob, Al. Dan, Cămărăşanu, Casoni – Bloj, Lehel
Următoarele partide amicale de pregătire ale echipei din Hunedoara sunt:
9 februarie: Dacia Orăştie, acasă
13 februarie: Dacia Orăştie, în deplasare
16 februarie: Metalurgistul Cugir, în deplasare
23 februarie: Retezatul Haţeg, în deplasare

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura