Sport

CS Hunedoara a învins Dacia Orăştie în joc de pregătire

Nicolae Gavrea

Echipa de ligă a treia, CS Hunedoara, îşi continuă pregătirile pentru apropiatul sezon şi a disputat sâmbătă dimineaţă, pe terenul de la baza „Constructorul”, cel de-al treilea amical din această iarnă. Pentru această partidă, conducerea clubului hunedorean a preferat o formaţie din campionatul judeţean, Dacia Orăştie, ocupanta locului şapte în Liga a patra hunedoreană.
Antrenorii Mircea Alic şi Raul Spătaru au rulat din nou întreg lotul avut la dispoziţie, folosind formule de echipe diferite în cele două reprize.
„A fost un joc de antrenament bun, venit pe final de cantonament, în care băieţii s-au mişcat bine. Am jucat pe terenul de la Constructorul, un teren bun, tăvălugit. Am urmărit în primul rând să nu ne accidentăm, pentru că veneam după o perioadă de pregătire cu încărcătură fizică mare, de aceea am folosit jucătorii doar câte o repriză. La capitolul noutăţi în lot îl avem pe portarul Apostol, venit de la Deva, iar Paşca a fost împrumutat până în vară la Retezatul Haţeg. Urmează pentru noi returul de la Orăştie, de miercuri, nu ştim încă exact ora de disputare. A căzut amicalul de sâmbătă cu Metalurgistul Cugir, cei de acolo ne-au anunţat că a intervenit ceva. Am găsit însă alt adversar pentru acea dată, vom juca acasă cu Minaur Zlatna”, a declarat după meci Mircea Alic, antrenorul principal al CS Hunedoara.

2 comentarii la „CS Hunedoara a învins Dacia Orăştie în joc de pregătire

  • Este frumos cand o cronica sportiva contine si scorul intalnirii.
    Pentru ca asta e farmecul sportului spre deosebire de politica:La 1-0 nu-i poti spune 2-3…

  • Este frumos cand o cronica sportiva contine si scorul intalnirii.
    Pentru ca asta e farmecul sportului spre deosebire de politica:La 1-0 nu-i poti spune 2-3…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura