Critici şi „felicitări”
Marian Muntean (foto), finanţatorul echipei Cetate Deva, şi-a criticat handbalistele după eşecul 20-22, suferit în meciul cu HC Zalău şi l-a felicitat pe unul dintre arbitri pentru curajul de a recunoaşte că a ajutat echipa adversă. „Fetele au jucat slab. Nu e normal să marchezi doar şase goluri într-o repriză. Dacă judecăm după numele jucătoarelor, ar fi trebuit să câştigăm fără probleme, dar în teren, alta a fost realitatea. Vârtic a debutat cu dreptul, deşi nu s-a integrat încă sută la sută, şi a fost un factor mobilizator. Celelalte jucătoare au rămas însă datoare. La final, i-am strâns mâna unui arbitru, care a recunoscut că a ajutat gazdele în momentele esenţiale. Cu aşa arbitraj, puteam să jucăm şi cinci zile, că nu câştigam”, a spus Muntean.