Criterii de internare rămân neschimbate la UAMS Baia de Criş

Şi în 2017, persoanele în vârstă şi bolnave, care nu-şi pot purta singure de grijă şi sunt internate în cadrul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS), vor plăti o contribuţie lunară de întreţinere în valoare de 500 de lei. Suma a rămas neschimbată în ultimii ani, în ciuda faptului că tarifele la utilităţi s-au majorat consistent. Capacitatea maximă a instituţiei este de 50 de locuri, iar momentan, toate sunt ocupate.
„Pentru internare e nevoie de un dosar complet, ce trebuie să conţină cerere de internare, cupon de pensie, copie după actul de identitate, ancheta socială eliberată de serviciul de Asistenţă Socială din cadrul primăriei din localitatea de domiciliu, avizul epidemiologic de la Policlinică (medic de familie sau din unităţile spitaliceşti cu paturi), testele SIDA şi TBC”, informează ec. Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş. Potrivit acesteia, iarna este anotimpul în care se primesc cele mai multe solicitări, frigul şi lipsa posibilităţilor de întreţinere din cauza tarifelor mari la energia electrică şi la gaz, determinându-i pe mulţi să apeleze la astfel de instituţii de ajutor social. Mai trebuie spus că beneficiarii achită o taxă lunară de 80 la sută din pensia pe care o deţin, iar diferenţa este suportată de aparţinători, dar nu mai mult de 500 de lei pe lună. În continuare, Consiliul Judeţean Hunedoara le oferă ajutor financiar beneficiarilor care nu au nici un venit. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

19 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

19 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

19 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

19 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

19 ore ago