Tânărul karateka devean Cristian Martinesc (foto) a reuşit să obţină din nou o performanţă de top european, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, la cea de a 8-a ediţie a Campionatului European de karate Shotokan SKDUN.
Competiţia la care au participat peste 800 de sportivi s-a desfăşurat la Dobrowy Górnicze, în Polonia, şi s-a bucurat de un interes deosebit din partea publicului.
Deveanul Cristian Martinesc, legitimat la Champions Club Karate Deva, a reuşit să se impună în proba de kumite minicadeţi, cucerind medalia de aur şi titlul de campion european, confirmând încă o dată că este un sportiv de mare talent. Alături de colegii din echipa naţională a României, tânărul karateka devean a adus acasă şi o medalie de aur cucerită în competiţia pe echipe, după întreceri cu formaţii redutabile din Irlanda, Bulgaria, Germania şi Moldova.
Alţi sportivi de la clubul devean, de această dată începători, au cucerit patru medalii, dintre care două de aur, una de argint şi una de bronz, la o competiţie paralelă, dedicată începătorilor. Astfel, Emanuel Mituică şi David Mocean au ocupat fiecare locul unu în proba de kata, intrând în posesia medaliilor de aur, iar Ariana Sârbu a reuşit să urce de două ori pe podiumul de premiere, obţinând un loc 2 în proba de kumite şi un loc 3 în cea de kata, care i-au adus medaliile de argint, respectiv de bronz.
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…
View Comments
Astai campion European la poze pe facebook . Si tacsu , campion mondial . In realitate , o GOGOASA ! Sunt zeci de federatii de karate fiecare cu campionatele lor mondiale si interplanetare si ste si mii de campioni europeni. numa sa ai bani sa mergi la concurs ca sigur iei medalie . o vrajeala !
Asta care se da Frace praduitoru este tiganul sifon lacatus valer zis vali orfanu. Un tigan borit care este in dusmanie cu Frace. Tiganu-i tot tigan.
Fa Cristinutza , cei dacas tzigan ? Tu esti rumanca si esti de kk .