Categories: Eveniment

Criminalul vroia să facă arest la domiciliu

Sorina Popa
   
Ieri, la Tribunalul Hunedoara, s-a derulat un nou termen în procesul lui  Sergiu Daniel Gostian (foto), din Haţeg, care în noaptea de Crăciun a omorât un alt tânăr.

Potrivit noilor proceduri ale Codului Penal, dosarul lui Gostian a fost trimis, ieri, de către judecătorul de caz, camerei preliminare. De asemenea, tot ieri, magistraţii au decis în cauza tânărului acuzat că a omorât un bărbat, să-i respingă cererea de schimbare a măsurii arestării preventive, cu cea a arestului la domiciliu.
Gostian a ajuns să-şi distrugă viaţa, după ce, beat fiind, s-a certat cu Vizitiu Mădălin, de 18 ani, din localitatea Căpreni, judeţul Gorj, dar stabilit de mai multă vreme cu familia în Haţeg. Cei doi se aflau, alături de mai mulţi tineri, într-o discotecă în satul Ostrov, de Crăciun. Gostian şi Vizitiu au început să se certe, cel din urmă trezindu-se cu un pahar spart înfipt în zona gâtului. Bărbatul a decedat în scurt timp de la această întâmplare la Spitalul orăşenesc Haţeg. Agresorul i-a aplicat victimei cinci lovituri, secţionându-i  carotida, iar în urma hemoragiei puternice, tânărul nu a mai putut fi salvat.
Dacă Sergiu Daniel Gostian va fi găsit vinovat, acesta riscă pedeapsa cu închisoarea între 15 şi 25 de ani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că o duduie de la o primărie importantă nu se…

2 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa sa a debutat spectaculos în Superliga, câștigând…

2 ore ago

Bulina neagră

Silviu T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unui…

2 ore ago

Doi bărbaţi din Arad, reţinuţi pentru şantaj

Doi indivizi din judeţul Arad au fost reţinuţi de poliţiştii din Brad, fiind acuzaţi de…

2 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DUPĂ CE AR FI ÎNCĂLCAT UN ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au intervenit într-un caz de violență domestică: un bărbat…

2 ore ago

Au implantat aproape 200 de dispozitive cardiace extrase de la cadavre și sunt judecați acum de Parchetul General

Doi medici sunt acuzați de fapte grave, în urma unei anchete a Parchetului General care…

2 ore ago