Categories: EvenimentFlash

Criminalul din Vulcan, învinuit de dublu asasinat

Maximilian Gânju

Cel de-al doilea tânăr înjunghiat în faţa barului „Madness“ din municipiul Vulcan a murit în noaptea de luni spre marţi. Recidivistul care a omorât doi tineri, după ce i-a înjunghiat, riscă închisoarea pe viaţă.
Otescu Robert (foto dreapta), tânărul de 25 de ani, înjunghiat duminică dimineaţa în faţa barului pe care-l deţinea în centrul municipiului Vulcan, a decedat în noaptea de luni spre marţi. Acesta a fost operat la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, după ce lama cuţitului i-a atins ficatul, iar medicii l-au transferat în Secţia ATI şi erau rezervaţi în privinţa evoluţiei stării sale de sănătate. Din cauza rănii grave, tânărul a fost trimis, luni, către Spitalul Judeţean Timişoara cu un elicopter SMURD, iar de acolo a fost transferat către Spitalul Municipal Timişoara. În ciuda efortului medicilor timişoreni, tânărul a decedat în jurul orei 4.00. „Fiind vorba de respectarea procedurii privind confidenţialitatea, eu vă pot confirma doar că, din păcate, pacientul a decedat la noi în spital, în urma unui tablou lezional complex”, ne-a declarat dr. Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timişoara.
Potrivit procurorului de caz, Otescu Robert a fost înjunghiat de Cosmin Bărbuţi (24 de ani) în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unei altercaţii avută în faţa localului pe care-l patrona. Înainte de a-l înjunghia, criminalul l-a lovit cu o rangă şi apoi cu cuţitul pe bodyguardul barului, Claudiu Blaj (foto stânga) (26 de ani), aflat lângă Otescu. Lovitura i-a atins acestuia artera femurală şi din cauza hemoragiei a murit înainte ca echipele de prim ajutor să mai poată face ceva. Moartea celor doi tineri a şocat întreaga comunitate din Vulcan, mai ales că tragicul incident a avut loc chiar în centrul localităţii.
Potrivit procurorului Mirela Negruţiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, dacă iniţial, Cosmin Bărbuţi a fost acuzat de săvârşirea infracţiunilor de omor şi tentativă la infracţiunea de omor, după moartea celui de-al doilea tânăr, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în omor calificat. Totodată, criminalul a fost externat ieri, iar în cursul zilei de astăzi, va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Hunedoara pentru audiere, având în vedere că soluţionarea propunerii de arestare preventivă s-a făcut în lipsa inculpatului, care nu a putut fi prezentat în instanţă din motive medicale.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

6 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

6 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

6 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

6 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

6 ore ago