Categories: ActualitateFlash

Crimă fără criminali (II). Cum l-au omorât câțiva pari de fasole pe Bota Gheorghe. Așa susțin anchetatorii

Conform avocatului familiei Bota, în procesul de cercetare la fața locului, comisarul șef care a fost la caz, susține că la verificările efectuate la fața locului Bota Gheorghe a început scandalul, ceea ce este fals.

Câțiva pari de fasole
„A stat la bârfă cu sătenii care au complotat împotriva lui Bota și ce au spus ei s-a consemnat în procesul verbal. Au fost identificate 4 bâte care au fost ridicate din apropierea locului în care s-a întâmplat nenorocirea. Poli­țiștii spun că aceste bâte sunt cele care au fost folosite de agresor. Dar, cu așa crenguțe de par de fasole nu se poate omorî o pisică, darămite un bărbat solid, cum era Bota Gheorghe. Nu a fost găsit nici cuțitul despre care se face atâta vorbire și care se susține că ar fi fost folosit de Bota”, susțin surorile Bota.

Plângere penală
În 22 august 2024, după decesul victimei, s-a extins urmărirea penală îm­potriva lui Bota Gheorghe (n.r.-d­ec­edat la acea vreme) și pentru port sau folosire fără drept de obiecte peri­cu­loase, tulburare ordine și liniște publică, lovire sau alte violențe pentru Alin Butaș, lovire sau alte violențe pentru George Nechita, lovire sau alte violențe pentru Cosmin Crișan. Apoi, în 6 sep­tembrie 2024 familia victimei a apelat la serviciile avocatei Nicoleta Iovănesc, care văzând că victima era deja în­mor­mântată de aproape 3 săptămâni, iar dosarul era înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, formulează plângere penală împotriva lui Alexan­dru Teodor Nechita și Gheorghe Ne­chita și alți autori necunoscuți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Tot în 6 septembrie 2024, procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva schimbă încadrarea juridică a fap­telor din vătămare corporală în lovi­turi cauzatoare de moarte și declină com­petența de soluționare a cauzei unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
„Din septembrie 2024, dosarul morții lui Bota Gheorghe se află la procuror, care nu a binevoit în atâta timp să-și formeze o convingere personală, vizavi de vinovăția celor care l-au omorât
pe Bota Gheorghe într-un mod atât de agresiv”, a spus avocata Nicoleta Iovănesc. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

2 zile ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

3 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

3 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

3 zile ago