Categories: Actualitate

Creştere a numărului ”răzvrătiţilor”

După o perioadă de câteva zile, când a scăzut considerabil numărul celor sanc­ţio­naţi pentru că nu respectă măsurile de protecţie sanitară, echipele de control au constatat că încă sunt mulţi care con­sideră pandemia o joacă.
Doar pe parcursul zilei de miercuri au fost date peste 120 de amenzi, iar două persoane au fost prinse că au fugit din carantină. ”Poliţiştii hunedoreni au de­rulat, pe raza judeţului, atât în mediul urban, cât şi rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2. Au fost verificate 33 de societăţi comerciale şi 49 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 127 de sancţiuni contraven­ţio­nale (125 pentru nerespectare măsurii protecţie individuală şi 2 pentru ne­res­pectarea măsurilor de carantină/izolare), valoarea totală a amenzilor fiind de 33.500 de lei”, a informat IPJ Hunedoara. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

7 ore ago

Bulina neagră

S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că a încălcat ordinul de protecție,…

7 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ioan Rusan, elev la Colegiul Naţional “Decebal” din Deva Pentru că s-a numărat printre…

7 ore ago

Sorin Grindeanu prezintă planul PSD pentru România: comasarea localităților, desființarea a 100 de instituții și blocarea creșterii taxelor

Președintele Partidului So­cial Democrat (PSD), Sorin Grindea­nu, a detaliat prin­ci­pa­lele direcții strategice pe care formațiunea…

7 ore ago

Furt de curent de aproape 30.000 de lei în Lupeni, rămas fără vinovat: Tribunalul a refuzat să-l pună la plată pe proprietarul imobilului

Un bărbat din municipiul Lupeni a scăpat definitiv de plata unor des­păgubiri de aproape 29.000…

8 ore ago